14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Handbaliştii lui Florin Andronic s-au ţinut aproape de CSM Botoşani 45 de minute
Handbaliştii lui Florin Andronic s-au ţinut aproape de CSM Botoşani 45 de minute

Divizia A la handbal masculin, a programat partidele primei etape din returul seriei A. CSU Galaţi a întâlnit în sala Polivalentă Dunărea pe CSM Botoşani, în duelul ocupantelor locurilor 3 respectiv 2. Gălăţenii antrenaţi de Florin Andronic au avut de înfruntat un adversar redutabil cu pretenţii justificate cel puţin să ajungă la barajul de promovare în Liga Zimbrilor. Chiar dacă au avut în faţă adversari experimentaţi cu multe meciuri în eşalonul de elită şi chiar prin Naţionalele României precum: Adomnicăi, Ciubotariu sau Şoldănescu, băieţii de la CSU, în frunte cu Fuică şi Mârşiu s-au mobilizat şi timp de 45 de minute au ţinut bine ritmul. Diferenţa a crescut pe tabela de marcaj în ultimul sfert de oră când experienţa şi-a spus cuvântul, gălăţenii s-au precipitat şi au comis multe greşeli neforţate. Rezultat final: CSU Galaţi - CSM Botoşani 28-34 (14-16). Lotul echipei gălăţene: Fuică 8 intervenţii, Ungureanu 1 intervenţie, Stali - Mârşiu 7 goluri, Gheorghe, Ştoarfă, Butea, Lefter 5 g, Olaru 5 g, Bădărău 3 g, Frangulea 2 g, Aurică 3 g, Rotaru, Ionescu 2 g, Ionel 1 g, Simo. CSU se menţine pe locul 3 şi va mai juca două meciuri în acest an: pe 30 noiembrie în deplasare cu Politehnica Iaşi şi pe 7 decembrie la Galaţi cu CSU Suceava.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite