Sărbătorile Pascale ar fi trebuit în mod normal să ne aducă linişte în suflete. Dar iubitorii sportului gălăţean au stat cu sufletul la gură şi au urmărit turneul de tenis WTA Premier Mandatory, ce se desfăşoară la Madrid pe zgură şi care este dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro şi care îl are ca proprietar pe Ion Ţiriac. Printre cele cinci jucătoare românce care s-au aliniat la start s-a aflat şi gălăţeanca Patricia Maria Ţig, locul 134 WTA. „Paty” a avut un parcurs fenomenal, a trecut mai întâi de: Nicole Gibs (SUA) şi Maria Sakkari (Grecia), în calificări pentru ca apoi pe tabloul principal, după evoluţii senzaţionale să facă victime din Top 35: 6-3, 4-6, 6-2 cu Daria Kasatkina (Rusia, loc 32 WTA) şi 6-2, 6-3 cu Sloane Stephens (SUA, loc 21 WTA). Pentru calificarea în turul III gălăţeanca va fi recompensată cu un cec în valoare de 59.490 de dolari şi va primi 150 de puncte în clasamentul WTA. Ţig îşi va continua aventura la Madrid astăzi când o va întâlni pe americanca Madison Keys, locul 21 WTA.