15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fetele de la Phoenix au ratat finala Cupei, băieţii au pierdut în campionat la Cluj
Fetele de la Phoenix au ratat finala Cupei, băieţii au pierdut în campionat la Cluj

Ambele echipe de la Phoenix au jucat sâmbătă. Fetele antrenate de Eugenio Rodrigues şi Andreea Şoptică, calificate în premieră în Final Four s-au luptat cu echipa gazdă Olimpia CSU Braşov pentru un loc în finala Cupei României. Partida a fost interesantă, braşovencele au avut iniţiativa dar gălăţencele s-au ţinut scai de adversare şi au stat la pândă. Soarta meciului s-a decis abia în ultimul sfert, gazdele au scuturat plasa din afara semicercului de trei ori şi au câştigat meritat. „Au fost pur şi simplu mai bune în ultimul sfert. Noi am luptat bine până atunci, dar în acel moment ne-au oprit în apărare. Sunt mai bune decât noi şi pentru a le învinge trebuia să fim 100% şi să recunoaştem, n-am fost. Nu am fost suficient de puternice la recuperări şi, şi am stat rău şi la eficienţa aruncărilor. Aşadar, am pierdut cinstit. Vom face mai bine data viitoare, sunt convins”, a precizat antrenorul Eugenio Rodrigues. Rezultat final: Phoenix Galaţi - Olimpia CSU Braşov 55-72 (17-18, 13-16, 13-18, 12-20). Lotul folosit: Johnson 2 puncte, 6 recuperări; McKenzie 15 p, 12 r, 2 intercepţii; Frost 10 p, 4 r, 3 pase decisive, o intercepţie; Walter 21 p, 9 r, o pasă decisivă; Filip 5 p, 3 r, 2 pase, 4 intercepţii; Rochel 2 p, 10 r; Creţu 2 p; B.Fota 2 rec.; Demeter. Finala va opune formaţiile Sepsi Sf. Gheorghe şi Olimpia CSU Braşov.
Băieţii conduşi de Florin Nini şi Bogdan Bălănică au jucat la Cluj cu U Mobitelco, într-o partidă din cea de-a XIX-a etapă din Liga Naţională. Chiar dacă au avut în faţă un adversar puternic, care se bate pentru titlu naţional în acest sezon, gălăţenii nu s-au dat la o parte ci din contră au pus mari probleme. Clujenii au tranşat confruntarea în ultimele 10 minute. „Mă bucur că reuşim să jucăm bine, am făcut-o constant în ultimele meciuri împotriva unor echipe bune. Noi ne ştim nivelul, ne dorim mai mult şi important este că avem tăria de fiecare dată s-o şi demonstrăm. Dorinţa este mare dar 2-3 decizii neinspirate ale jucătorilor mei ne-au costat şi astăzi şi trebuie să învăţăm că finalurile se câştigă într-un mod organizat”, a concluzionat antrenorul Florin Nini.
Rezultat final: U Mobitelco Cluj - Phoenix Galaţi 87-73 (14-13, 18-18, 26-24, 29-18). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Threatt jr. 5 p, 2 pase, 2 intercepţii; Petică 9 p, 2 rec., 2 pase; Pesic 9 p, 2 rec.; Lemyk 4 p, 3 r, o pasă; Bojovic 18 p, o rec., 2 pase, o intercepţie; Rohde 17 p, 5 r, 2 pase, o intercepţie; Borşa 6 p, 8 r, o pasă; Tresac 5 p, 2 r, o pasă, o intercepţie; Pîrlog, o pasă.


Articole înrudite