25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Federaţiile de fotbal, nataţie şi canotaj, pe primele locuri în topul vizibilităţii
Federaţiile de fotbal, nataţie şi canotaj, pe primele locuri în topul vizibilităţii

Federaţia Română de Fotbal, Federaţia Română de Nataţie şi Federaţia Română de Canotaj ocupă primele locuri în topul general al apariţiilor media din ultima perioadă, se arată într-un comunicat al mediaTRUST, remis, marţi, Agerpres.
Numărul total al apariţiilor se referă la ştirile, interviurile, declaraţiile şi activitatea federaţiilor sportive din România în perioada 16 august-15 septembrie 2022.
"Federaţia Română de Fotbal a înregistrat cele mai multe apariţii media în intervalul 16 august- 15 septembrie 2022, 3.604 materiale, cele mai multe dintre ele fiind în mediul online. Locul doi, în topul general al apariţiilor media, este ocupat de Federaţia Română de Nataţie cu 1.480 de menţiuni înregistrate. Federaţia Română de Canotaj a înregistrat 440 de menţiuni şi ocupă locul trei în top. Pe locul patru se află Federaţia Română de Ciclism cu 415 de menţiuni, urmată de Federaţia Română de Handbal cu 321 menţiuni. Federaţia Română de Tenis este în top cu 293 menţiuni, iar Federaţia Română de Automobilism Sportiv a înregistrat în perioada 16 august-15 septembrie 223 de materiale. Federaţia Română de Baschet este pe locul opt cu 206 menţiuni, urmată de Federaţia Română de Şah cu 185 menţiuni şi Federaţia Română de Lupte cu 181 menţiuni", precizează sursa citată.
Federaţia Română de Fotbal a fost cel mai des citată în mediul online, 2.256 menţionări iar în social media a fost citată de 915 ori. În presa scrisă s-au înregistrat 281 de menţiuni, 116 la TV în timp de la radio s-au înregistrat 36 de menţiuni. În data de 16 august 2022, au apărut cele mai multe materiale în care Federaţia de Fotbal este citată, 275 menţionări. În această zi, cel mai dezbătut subiect în mass-media a fost cel referitor la numirea lui Emil Săndoi şi Daniel Pancu ca selecţioneri pentru EURO U21 2023.
Federaţia Română de Nataţie a înregistrat cele mai multe menţiuni în mediul online, 1.129, în social media a avut 232 menţiuni iar la TV şi radio câte 73 respectiv 10 menţionări. Subiectul cel mai mediatizat în perioada monitorizată de mediaTRUST, este cel cu referire la David Popovici care s-a retras din finala probei de 400 metri liber.
Cele mai multe materiale cu privire la Federaţia Română de Canotaj au apărut în mass-media în data de 4 septembrie, toate materialele din această zi referindu-se la Campionatele Europene de Canotaj şi la cele 9 medalii cucerite de România, 5 de aur şi 4 de argint.
MediaTRUST a analizat mediatizarea tuturor federaţiilor sportive din România. Astfel, Federaţia Română de Tenis de masă a înregistrat în perioada monitorizată, 187 de menţiuni, urmată de Federaţia Română de Volei cu 151 de menţiuni şi Federaţia Română de Atletism citată în 127 de materiale în mass-media. Federaţia Română de Box a fost citată în 123 de materiale, Federaţia Română de Rugby a înregistrat 108 menţiuni în perioada monitorizată, Federaţia Romana de Culturism si Fitness a avut 113 menţiuni, în timp ce Federaţia Română de Gimnastică a fost menţionată în 114 materiale, iar Federaţia Ecvestră Română a avut 83 menţionări, foarte aproape de numărul menţiunilor Federaţiei Române de Judo (79), pe tot parcursul perioadei monitorizate, în timp ce Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a avut 74 de menţiuni.
Federaţia Română de Tenis de masă a avut cele mai multe menţionări în data de 18 august, cu materiale despre Campionatul European de tenis de masă de la Munchen, unde perechea româno-austriacă formată din Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova a câştigat finala, devenind campioane europene la tenis de masă la dublu.
Cele mai active surse în mediatizarea Federaţiei Române de Volei au fost înregistrate în social media, pagina oficială de Facebook a federaţiei având o comunicare eficientă, cu peste 30 menţiuni. La TV, postul Euronews România a difuzat cele mai multe materiale cu voleibaliştii calificaţi la europene.
Bianca Florentina Ghelber a fost cea mai mediatizată atletă, astfel că Federaţia Română de Atletism a înregistrat cele mai multe menţionări pe 18 august, în contextul câştigării medaliei de aur în proba de aruncare a ciocanului, la Campionatele Europene de atletism de la Munchen.
În perioada monitorizată, Federaţia Română de Box a avut cele mai multe menţionări în data de 18 si 19 august, peste 60. Cel mai mediatizat subiect a făcut referire la numele fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul "Gala Bute", care a fost eliberat din închisoare pentru trei luni, pentru a se trata de o boală gravă.
Cele mai multe menţionări ale Federaţiei Române de Culturism şi Fitness au venit din social media, aproape 60, referindu-se la competiţia Arnold Classic 2022, care va avea loc în perioada 16-18 septembrie la Sevilla.
Federaţia Română de Rugby a fost cel mai des citată în mediul online, cu 80 de menţiuni în perioada monitorizată de mediaTRUST. Cele mai multe menţionări din mediul online le-a avut site-ul cugetliber.ro.
Următoarele Federaţii sportive din România au fost menţionate în media după cum urmează: Federaţia Română de Scrimă a înregistrat în perioada monitorizată 58 de menţiuni, urmată de Federaţia Română de Oină cu 54 de menţiuni şi Federaţia Română de Dans Sportiv citată în 42 de materiale în mass-media. Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a fost citată în 41 de materiale, Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact a înregistrat 38 de menţiuni în perioada monitorizată, Federaţia Română de Schi Biatlon a avut 35 de menţiuni, în timp ce Federaţia Română de Orientare a fost menţionată în 34 de materiale, iar Federaţia Română de Triatlon a avut 33 menţionări, un număr egal de menţiuni cu cel al Federaţiei Române de Tir cu Arcul şi al Federaţiei Române de Karate, pe tot parcursul perioadei monitorizate.
Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio şi TV monitorizate de mediaTRUST precum şi site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri şi comentarii reţele socializare.


Articole înrudite