15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mult aşteptatul Campionat Naţional pe secţiuni de dans 2013 a luat sfârşit duminică seara, când au fost stabilite ierarhiile pentru cele 14 categorii de vârstă, împărţite pe cele două secţiuni: standard şi latino americane. Anul acesta dreptul de a organiza acest eveniment i-a revenit Clubului Crystal Top din Cluj Napoca, care a transformat Sala Sporturilor Horia Demian, locul de desfăşurare a competiţiei, într-o sală de bal, de unde nu a lipsit nimic. Cele  650 de perechi, de la peste 70 de cluburi din România, au primit o frumoasă lecţie de organizare, începând de la accesul în sală, amenajarea sălii de concurs, jocul de lumini, muzică şi terminând cu încadrarea perfectă în programul stabilit. Cum nu a lipsit în niciun an de la acest mare eveniment, clubul Fantezia a făcut deplasarea la Cluj cu şase perechi la trei categorii de vârstă: 6-9, 10-11 şi 16-18 ani, reuşind să aducă la Galaţi trei titluri de campioni naţionali, unul de vicecampioni naţionali, o medalie de bronz, un loc IV şi un loc V.
Singura pereche prezentă la acest campionat care a reuşit să se impună la ambele secţiuni a fost perechea Cosmin Lupoaie - Maria Radu, cu medalii de aur atât la secţiunea standard, cât şi la secţiunea latino. Cea de-a treia medalie de aur a fost obţinută de perechea mixtă Mihai Paraschiv (Fantezia Galaţi) - Diandra Illeş (Autentic Bacău), care au reuşit să se impună la secţiunea latino şi să-şi adjudece şi medalia de bronz la secţiunea standard rezervată tineretului (16-18 ani). La prima lor participare la un Campionat Naţional, perechea Rareş Constantin - Jasmine Popa s-au descurcat foarte bine, reuşind să cucerească titlul de vicecampioni naţionali la secţiunea standard şi locul IV la secţiunea latino rezervat copiilor 1 (6-9 ani). Locul V a fost obţinut de perechea Raul Faliboga - Loredana Buţea la secţiunea standard tineret şi, tot aici, perechea Ştefan Gagu - Andra Radu s-a clasat pe locul X. La secţiunea latino tineret, perechea Andrei Ciurea - Ionela Neagu a terminat competiţia pe poziţia XX din totalul de 65 de perechi prezente în concurs. „Constat cu stupoare că în fiecare an Campionatul Naţional pe secţiuni de dans este din ce în ce mai greu, cu foarte multe perechi extraordinar de bine pregătite şi un număr de participanţi din ce în ce mai mare. Au fost concursuri la care nu puteai să distingi perechile care vor trece în turul următor, iar o parte din finale ...dacă erau finale de Campionat Mondial ...nu ne-ar fi mirat. Dar cu toate acestea ne-am atins obiectivele propuse pentru toate perechile prezente la campionat, mai puţin locul ocupat de Raul şi Loredana, care din punctul nostru de vedere şi în prisma rezultatelor internaţionale 2013, ar fi trebuit să fie pe podium”, ne-a declarat antrenorul Andreea Adam. Aflat în spital şi cu inima cât un purice, Marian Adam, preşedintele clubului, a concluzionat: „Eu sunt foarte mulţumit de rezultatele obţinute la acest campionat. Cu punctele obţinute de perechile noastre prezente în finale şi după clasamentul neoficial pe medalii ne situăm pe locul I la două puncte faţă de Alessia Bucureşti şi şapte puncte de locul III ocupat de clubul prieten Autentic Bacău. Singurul lucru pe care-l regret este faptul că perechea Rareş Vădana - Laura Banaga nu a putut face deplasarea la Cluj din cauza unei accidentări, sunt convins că punctele pe care le obţinea perechea ne-ar fi detaşat faţă de ocupanţii locului II. Vreau să mulţumesc tuturor instructorilor, antrenorilor, sportivilor, părinţilor şi celor care s-au implicat mai mult sau mai puţin în pregătirea perechilor care au participat la acest campionat pentru că au reuşit să menţină clubul pe cea mai înaltă treaptă. Rezultatele de la acest campionat ne duc cu gândul că 2013 va fi un an de excepţie şi, la următoarele competiţii la care vom participa ne vom întoarce acasă întotdeauna victorioşi. Felicitări tuturor şi încă o dată mii de mulţumiri”.


Articole înrudite