United a întâlnit duminică seara în sala Polivalentă Dunărea pe Spicom Sf. Gheorghe, într-o partidă din cea de-a IX-a etapă a Ligii I la futsal. La prima vedere se anunţa un joc mai uşor pentru liderul la zi al campionatului. Spicom a dat însă o replică consistentă şi a rezultat un joc spectaculos, cu 10 goluri, vreo patru bare dintre care trei în contul oaspeţilor, o eliminare şi alte ocazii la cele două porţi. După 10 minute, echipa gălăţeană a deschis scorul prin Cireş dar oaspeţii au ripostat şi au egalat peste două minute prin Pavel. Penultimul minut din prima repriză a fost plin de evenimente: internaţionalul Moldoveanu şi-a adus din nou echipa în avantaj, dar Spicom a egalat după câteva secunde prin Mihaly. United a avut şansă şi a intrat la vestiare în avantaj după golul izbutit de Cireş în ultima secundă. Băieţii lui David Asandei şi Alexandru Tănăsilă au apăsat pedala de acceleraţie şi Cireş şi Bâgu, din pasa lui Tudose au făcut ca tabela să arate 5-2 în min. 32. Gălăţenii, care au folosit două linii în acest sezon au resimţit o stare de oboseală, Spicom a forţat scoţând portarul, a atacat în superioritate şi s-a apropiat la un gol, scor 5-4 min.37. Finalul a fost tensionat, oaspeţii au pus presiune, dar gălăţenii au rezistat eroic şi în ultimele 50 de secunde Bâgu a adus liniştea în tribună. Rezultat final: United - Spicom 6-4 (3-2). Lotul aliniat: Wellington „Nene” - Burdujel, Laşcu, Cireş, Moldoveanu, Cojoc, Bâgu, Tudose, Crăciun, Apostol, Stoian, Popa, PăduraruDupă acest rezultat, United acumulează 22 de puncte (7 victorii şi o remiză) şi-şi consolidează poziţia de lider al campionatului. Etapa viitoare, liderul va juca la Timişoara cu Informatica.