22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Danubiusul a rămas la cota zero
Danubiusul a rămas la cota zero
Sala Siderurgistul a fost capăt de linie pentru vicecampioanele din Cluj în ultimii trei ani. Şi de data asta se părea că tradiţia se va respecta, după începutul furibund al echipei gălăţene. Fetele pregătite de Gheorghe Covaciu, cu portarul Viktoria Petroczi în zi mare şi cu pivotul Florina Chinteoan, într-o formă şi dispoziţie de joc excelentă, şi-au valorificat experienţa, au apăsat pe acceleraţie şi s-au desprins decisiv pe tabela de marcaj. Danubiusul a arătat mai bine decât la jocul precedent de pe teren propriu, dar plăteşte încă tribut tracului şi lipsei de concentrare în momentele cheie ale partidei. Fetele pregătite de Alexandrina Soare încearcă să iasă la liman, dar pentru asta au nevoie de sprijin mai consistent din partea publicului, care vine la sală dar... Runda viitoare, fetele de la Danubius vor juca în sala Danubius din Brăila cu rivalele de la HC Dunărea. Partida, care se va disputa pe 22 septembrie, de la ora 14.15, stârneşte orgolii mari, brăilencele sunt favorite dar noi gălăţenii suntem incurabili şi vrem o surpriză.
Declaraţie:
Alexandrina Soare - antrenoare HC Danubius: „Mă aşteptam la un joc bun şi să văd că relaţiile de joc încep să prindă contur şi aşa a şi fost. Ghinionul nostru a fost faptul că am alergat un meci întreg după adversare. De la 4-1 am început să facem greşeli individuale, n-am marcat vreo 10 minute şi în afară de portar şi pivot care ne-au pus mari probleme, am mai avut şi ghinion, la orice minge respinsă tot adversarele intrau în posesie. Clujencele au câştigat meciul jucând efectiv 15 minute, în care au speculat greşelile noastre. Consider că rezultatul de pe tabelă nu reflectă realitatea din teren, noi am jucat bine dar greşelile copilăreşti ne costă, meciurile trec şi nu reuşim să le eliminăm. Asta ţine de jucătoare, de experienţă, de valoare, nu mai e vorba de pregătire, fetele intră în panică, încep să se grăbească şi apar greşelile”.
HC Danubius - U Jolidon Cluj 24-31 (11-15)
sala Siderurgistul, spectatori: 400
Formaţii:
HC Danubius: Cristina Bobeică (13 intervenţii), Daniela Ancerencu (2 intervenţii) - Daciana Curtean (4 goluri), Cătălina Cioaric, Delia Mărginean, Carmen Gheorghe (3), Maricica Trandafir (1), Mihaela Pătuleanu, Irina Lazarin, Mirabela Cricleviţ (2), Irina Glibko (8), Iulia Zaremba (6), Yaroslava Burlachenko. Antrenor principal: Alexandrina Soare. Antrenor secund: Sanda Asandei
U Jolidon: Viktoria Petroczi (17 intervenţii), Ana Maria Măzăreanu - Magdalena Paraschiv (2 goluri), Nicoleta Dincă (6), Florina Chinteoan (10), Mihaela Tivadar (5), Andreea Tetean, Carmen Cartaş (3), Ani Senocico (5), Clara Vădineanu. Antrenor Gheorghe Covaciu.
Aruncări de la 7 metri: Danubius - 3 (1 ratată); U Jolidon - 2 (ambele transformate)
Eliminări: Danubius - 8 minute (Burlachenko a fost descalificată în min.32); Jolidon - 8 minute
Arbitri: Ana Maria Duţă (Bucureşti) - Diana Florescu (Piteşti)
Observator FRH: Nicolae Stoian - Bucureşti

Evoluţia scorului: 4-1 (min.5), 4-10 (min. 15), 6-10 (min.18), 7-14 (min.23), 11-14 (min.29), 13-18 (min. 37), 15-23 (min.43), 18-23 (min. 46), 21-28 (min.54), 24-30 (min.58)


Articole înrudite