Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Galaţi duce tradiţia mai departe şi în perioada precompetiţională dintre tur şi retur organizează un turneu de fotbal rezervat echipelor care activează în Liga a 4-a şi Liga a 5-a. Pentru cea de-a 8-a ediţie a Cupei de Iarnă Nicolae Rainea s-au înscris 22 de echipe care au fost împărţite în 4 zone. Competiţia va debuta în acest weekend cu partidele primelor două zone. Astfel, pe 18 ianuarie, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale din Şendreni se vor întrece şase formaţii: Zimbrul Slobozia Conachi, campioana ultimelor 2 ediţii, Avântul Vânători, Zorile Griviţa, Zorile Griviţa 2, Lascăr Schela, Viitorul Frumuşiţa. Duminică, la Cudalbi se vor duela formaţiile ce au fost repartizate în zona 2: Viitorul Costache Negri, Avântul Valea Mărului, Flacăra Pechea şi Voinţa Cudalbi 2015. „Competiţia a stârnit un interes major fiind înscrise 22 de echipe. Câştigătoarele celor 4 zone vor disputa turneul final cel mai probabil pe 8 februarie la sala Siderurgistul”, ne-a declarat Liviu Ciubotariu, preşedintele AJF Galaţi. Celelalte două turnee zonale se vor disputa pe 25 şi 26 ianuarie la Tecuci şi Şendreni.