Federaţia Internaţională de Hochei, IIHF, a stabilit zilele trecute componenţa grupelor din sezonul 2016-2017 a Cupei Continentale. CSM Dunărea Galaţi, campioana României, va juca direct în turul doi al competiţiei, Grupa C, alături de: GKS Tychy, vicecampioana Poloniei, adversara gălăţenilor şi în sezonul trecut, DVTK Jegesmedvek Miskolc, campioana Ungariei, viitoarea adversară şi din Liga Mol şi Acroni Jesenice(Slovenia).
Echipa gălăţeană va disputa meciurile din actuala ediţie a Cupei Continentale, în perioada 21-23 octombrie, la fel ca şi în ediţia precedentă, în Polonia, la Tychy. Anul trecut, campioana României CSM Dunărea a terminat Grupa C de la Cupa Continentală pe locul III cu următorul bilanţ: o victorie, 10-1 cu campioana Serbiei, Partizan Belgrad, şi două înfrângeri: 2-7 cu Coventry Blaze, campioana Marii Britanii şi 3-8 (0-4, 2-1, 1-3) cu GKS Tychy, campioana Poloniei. Ocupanta primului loc din grupă se va califica în turul III şi va face parte din grupa E, alături de: Shakhtyor Soligorsk (Belarus), Beibarys Atyrau (Kazakhstan) şi Ritten Sport (Italia). Conducerea clubului poartă negocieri cu mai mulţi jucători. CSM Dunărea Galaţi va fi angrenată pe patru fronturi în sezonul viitor: Liga Naţională, Cupa României, Liga Mol şi Cupa Continentală şi are nevoie de un lot numeros şi competitiv.