Perechea „fantezistă” Laurenţiu Leviţchi - Miruna Ibrian a devenit vicecampioană naţională
Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov a fost gazda ultimului mare eveniment la nivel naţional în cadrul Federaţiei Române de Dans Sportiv – Campionatul Naţional de Clase şi Cupa „La Passion”. Sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv, organizatorii (Clubul de Dans Sportiv “La Passion” a primit sprijinul Primăriei Municipiului Braşov şi a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. În cele două zile de concurs s-au perindat pe cele două ringuri de dans peste 650 de perechi venite din toate zonele ţării fiind jurizaţi de cei mai buni arbitri români ai momentului printre care s-a aflat şi gălăţeanca noastră Andreea Adam. Cele două cluburi fanion ale oraşului de la Dunăre: Fantezia şi Beija Flor nu puteau să lipsească de la acest eveniment şi au trimis la Braşov 7 respectiv 4 perechi. Cele mai bune rezultate au fost obţinute de perechile:
- Laurenţiu Leviţchi - Miruna Ibrian (Fantezia), locul II - Vicecampioni naţionali la clasa “B” tineret secţiunea standard;
- Mihai Ciolan (Fantezia) - Ana Dalia Tenie (Beija Flor) - locul V clasa “D” tineret standard;
- Eduard Gabriel Şorcaru - Gabriela Emanuela Caloian (Fantezia) - locul VI junior 2, clasa “D”;
- Adrian Gorcea Pintrijel - Maria Sabina Stafie (Beija Flor) - locul VII in finala juniorilor 2, clasa “E”.
„De mult nu am mai participat la un Campionat de clase atât de puternic. În afara faptului că a fost un număr record de perechi, nouă celor de pe margine ni s-a părut că toate erau foarte bine pregătite şi nu ne-am înşelat. Dar şi gălăţenii au fost pregătiţi, drept dovadă cele 4 perechi finaliste la care dacă mai adăugăm clasările la mustaţă în semifinale, putem spune că ne-am făcut datoria pe deplin la acest campionat. Printre cei prezenţi am avut şi perechi debutante şi ca în fiecare an importanţa concursului le-a turnat plumb în picioare iar perechile la care ne aşteptam să obţină rezultate foarte bune au clacat. Cei care vor reuşi să transforme emoţiile în ceva constructiv vor face faţă în următoarele confruntări. Sunt convins că şi antrenorii de la cele două cluburi s-au clarificat cum stau cu pregătirea şi ce obiective le vor stabili sportivilor până la sfârşitul anului competiţional. La nivel de club, cel mai apropiat eveniment, la Galaţi va fi cel din 11 noiembrie la care este implicat în totalitate preşedintele clubului Beija Flor, Iulian Tenie - Memorialul „Daniel Nechita”. Dar până atunci mai avem două competiţii importante, Cupa Imperial la Iaşi şi internaţionalul de la Bucureşti din primul weekend al lunii noiembrie - WDSF Dance Fest Open şi Campionatul Mondial rezervat juniorilor II sectiunea latino”, ne-au declarat cei doi preşedinţi de cluburi, Iulian Tenie şi Marian Adam.