14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campioana României, CSM Arcada Galaţi joacă în Finlanda
Campioana României, CSM Arcada Galaţi joacă în Finlanda

Finalul de an este foarte încărcat pentru CSM Arcada. Echipa gălăţeană a încheiat mai devreme decât restul competitoarelor turul Diviziei A1 şi va ierna pe locul 1, dar nu va intra şi în vacanţă deoarece îşi va continua traseul în Europa. După eliminarea dramatică în „golden set” din turul 2 preliminar al CEV Champions League în faţa campioanei Serbiei, Vojvodina Novi Sad, băieţii antrenaţi de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu continuă traseul european în CEV Cup, a doua competiţie ca valoare unde vor întâlni în 16-imi pe Savo Volley Kuopio din Finlanda. „Este o echipă bună, în primul rând voleiul din Finlanda este unul bun, toată lumea ştie că an de an echipa naţională merge la competiţii internaţionale: World League, la competiţiile europene, Zalăul are un trăgător principal de echipa naţională, (n.r. - Sauli Sinkkonen). Cei din Finlanda au şi un jucător, care a fost coleg cu mine, ori este el prea bătrân, ori eu prea tânăr ca antrenor, Olli-Pekka Ojansivu, a jucat şi la Tomis Constanţa, un jucător bun, cu experienţă şi sunt convins că cel puţin pe teren propriu vor avea o evoluţie entuziasmantă. Returul îl jucăm acasă şi sperăm că vom avea aportul publicului care mereu ne transmite o energie pozitivă”, a declarat antrenorul Sergiu Stancu. Manşa tur se va disputa miercuri, de la ora 20.00, ora României, în deplasare, iar returul pe 17 decembrie, de la ora 18.00, în sala Polivalentă Dunărea din Galaţi.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite