Echipa gălăţeană antrenată de Bogdan Paul care va fi ajutat de Ileana Berdilă şi Nelu Ivanov a început marţi antrenamentele şi a efectuat câteva şedinte de reacomodare a organismului la efort. În paralel, staff-ul tehnic susţinut de cel administrativ se preocupă de completarea lotului. Vineri a fost parafat cel de-al 7-lea transfer: bosniaca Arijana Oki Okuka, 25 ani, 190 cm, 74 kg, care va acoperi postul de centru. Arijana a evoluat în ultimele două sezoane la Stella Callais - Franţa după ce a jucat în ţara sa natală pentru ZOK Bimal Jedinsto Brcko, în perioada 2010-2016 cu care a câştigat 6 titluri de campioană a Bosniei Herţegovina şi a debutat la ZOK Gocko unde a evoluat în perioada 2006-2010, fiind în trecut şi componentă a Naţionalei ţării sale. „Mă aştept să găsesc o atmosferă bună la echipă. Este prima dată când voi juca în Liga din România. Îmi doresc şi sper să facem o treabă bună împreună cu noile mele coechipiere”, ne-a declarat Arijana care luni va ajunge în România şi va face joncţiunea cu CSU Belor în cantonamentul de la Cheile Grădiştei. În cursul săptămânii viitoare lotul va fi complet după ce vor mai perfectate două transferuri.