15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada vrea două seturi la Craiova şi un bilet pentru Final Four
Arcada vrea două seturi la Craiova şi un bilet pentru Final Four

Sala Polivalentă din Cetatea Băniei va găzdui astăzi, de la ora 18.00, cel de-al patrulea duel din acest sezon dintre SCM U Craiova şi Arcada Galaţi. Partida are o miză uriaşă, învingătoarea urmând să facă pasul decisiv în careul de aşi ai Cupei României la volei masculin. Gălăţenii s-au impus în urmă cu o săptămână în manşa tur cu scorul de 3-1 şi mai au nevoie de minim două seturi pentru calificare. Oltenii, care au o singură înfrângere în competiţiile interne, vor face totul să-şi valorifice la maxim avantajul terenului propriu şi să tranşeze calificare. La setaveraj egal, se va juca „golden set”. „Suntem la Craiova de luni seara, iar marţi am efectuat antrenamentul oficial. Sunt convins că va fi un meci greu, noi am câştigat turul de la Galaţi, ne dorim foarte mult să ne calificăm şi ne vom folosi toate armele de care dispunem”, ne-a declarat antrenorul Nicu Harabagiu. Partida va fi condusă de brigada bucureşteană Nicu Stan - Benone Vişan, care a condus şi confruntarea din tur de la Galaţi. Celelalte meciuri din această fază a competiţiei programate tot astăzi sunt: Unirea Dej - ACS Volei Municipal Zalău, în tur 2-3 şi Ştiinţa Explorări Baia Mare - Dinamo Bucureşti, în tur: 3-1. U Cluj Napoca este deja calificată în urma forfaitului celor de la VCM Tomis Constanţa, campioana şi deţinătoarea Cupei.


Articole înrudite