Divizia A 1 la volei a programat la sfârşitul săptămânii primele jocuri din faza a II-a. Derbiul grupei 1-6 la masculin a adus faţă în faţă în sala Polivalentă din Bănie pe SCM U Craiova şi Arcada Galaţi. Partida a stârnit din nou orgolii mari, ambele echipe dorind evident să câştige. Oltenii lui Dănuţ Pascu au început foarte bine şi au condus cu 2-0 la seturi. Un scor foarte periculos, la volei există o vorbă că dacă nu câştigi cu 3-0 pierzi cu 3-2 ce s-a adeverit. Arcada s-a trezit din pumni, şi-a revenit şi după ce i-a trecut glonţul pe la ureche în setul trei la 22-23 a reuşit să întoarcă soarta meciului. Tie-break-ul a dat naştere la multe discuţii şi a durat cât un set normal şi s-a încheiat cu o victorie foarte importantă pentru echipa gălăţeană. „Un meci foarte disputat în care am trecut de la agonie la extaz. Puteam pierde cu 3-0, am avut un pic de şansă, apoi ne-am revenit şi am reuşit să câştigăm. Pe final, spiritele s-au încins, în tie-break, Caio de Pra, a punctat pentru 13-8, s-a exteriorizat şi a intrat în conflict cu publicul craiovean, a fost sancţionat cu cartonaş roşu şi conform regulamentului gazdele au primit punctul dar a rămas valabil şi punctul nostru”, ne-a declarat antrenorul gălăţean Marian Apostu. Rezultat final: SCM U Craiova - Arcada Galaţi 2-3 (20, 24, -23, -24, -13). Antrenorii Nikolay Jeliaskov şi Marian Apostu au folosit formula: Radovic, Gradinarov, Janic, Spînu, Zhekov, Cristudor - Rosic, libero. Au mai jucat: Paşcan, Despotovski, Caio de Pra, Laza. Echipa gălăţeană se menţine pe locul IV cu 51 de puncte şi va juca două meciuri în această săptămână: cu CSM Bucureşti (22 martie, deplasare) şi cu Tricolorul LMV Ploieşti (25 martie, la Galaţi).
La feminin, în grupa 7-12 play-out, CSU Galaţi a jucat în deplasare cu Penicilina Iaşi. Din păcate, echipa pregătită de Ileana Berdilă s-a resemnat cu situaţia şi a pierdut fără drept de apel, scor: 0-3 (-8, -8, -15). CSU a folosit formula: Sorina Marian, Elena Ivan, Corina Vasilie (Carmen Vasile), Adriana Dudnic, Irina Todaşcă, Iuliana Cazamir - Monica Foca, libero. Etapa viitoare, CSU Galaţi va primi vizita celor de la Medicina Tg. Mureş pe 22 martie în sala Dunărea, de la ora 16.00.