O vară fierbinte pentru baschetul internaţional. În perioada 9-17 iulie va avea loc Campionatul European de baschet feminin Under 20. Familia Phoenix nu putea să lipsească de la acest regal. Astfel, antrenorul Eugenio Rodrigues va conduce Portugalia, care participă în Divizia A, competiţia fiind găzduită de oraşul portughez Matosinhos.
„Se anunţă un campionat foarte puternic, deoarece jucăm în divizia A, printre cele mai bune 16 echipe ale Europei şi fără nicio competiţie în Eurobasket sau World Under 19. Toate echipele vor prezenta cele mai bune loturi posibile. Scopul nostru este să rămânem în divizie cum am făcut şi anul trecut. Va fi greu, dar vom juca acasă şi contăm pe fanii portughezi, care de obicei umplu sălile şi ne susţin cu mult entuziasm”, ne-a declarat antrenorul Eugenio Rodrigues.
Portugalia a fost repartizată în grupa A alături de: Spania, Bosnia Herţegovina şi Polonia. Tot în aceeaşi perioadă se desfăşoară şi Divizia B, la Podgorica (Muntenegru), cu 13 echipe la start. România va juca în grupa B cu: Belarus, Bulgaria şi Croaţia. Antrenorii Dan Calancea şi Miruna Crasnic au deplasat un lot de 12 jucătoare printre care se află şi gălăţencele Teodora Neagu şi Sica Cuzic, jucătoare formate la clubul Phoenix.