15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
AFC Universitatea a început anevoios sezonul supravieţuirii
AFC Universitatea a început anevoios sezonul supravieţuirii

Liga 1 la fotbal feminin a programat duminică partidele primei etape din sezonul 2021-2022. FC Universitatea Galaţi a întâlnit pe stadionul Dunărea pe AFC Fair Play Joc Cinstit Bucureşti. În ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă, „panterele negre” au intrat pline de elan pe teren şi una din noile achiziţii, Lucica Meleacă şi-a valorificat experienţa şi a marcat în secunda 18, cu siguranţă un gol ce ar putea intra în Guiness Book. Încet-încet, oaspetele, o echipă clar mai omogenă au început să-şi valorifice atuurile şi au pus stăpânire pe joc. Egalitatea au restabilit-o în min.7, apoi pe finalul primei reprize Nina Anca a luat încă o acţiune pe cont, s-a debarat de câteva adversare, dar şutul a ocolit de puţin poarta adversă. Bucureştencele s-au jucat cu ocaziile dar totuşi au reuşit să marcheze golul victoriei în min.65. Pe final, echipa gălăţeană ar fi putut egala, dar Andreea Surcică nu a găsit cea mai bună soluţie şi a ratat şansa egalării.
Se anunţă un sezon foarte greu pentru AFC Universitatea care se confruntă cu grave probleme financiare, dar speranţa moare ultima şi aşteptăm ca trioul David Asandei - Gabi Călinescu - Gheorghe Cucu să facă o minune şi să redreseze corabia. Rezultat final: FC Universitatea Galaţi - Fair-Play 1-2 (1-1). 11-le de start pentru echipa gălăţeană: Mădălina Grecu - Adelina Crăciun, Georgiana Bobocea, Lavinia Bot, Ioana Sfetcu - Lidia Moacă, Isabela Bengescu, Andreea Surcică - Lucica Meleacă, Nina Anca, Adelina Chiriac. După pauză au mai intrat: Elena Ivan şi Diana Stoian. Alte rezultate: CSM Alexandria - Poli Timişoara 3-1, Banat Girls Reşiţa - ACS Fotbal Feminin Baia Mare 3-3, CSS Târgovişte - Heniu Prundu Bârgăului 0-3 la masa verde, meciul a fost amânat cu o oră din cauza ploii, după care echipa gazdă nu a mai asigurat asistenţa medicală, Ladies Tg. Mureş - Vasas Femina Odorheiu Secuiesc 0-7. Etapa viitoare, FC Universitatea va juca în deplasare cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite