14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
70% dintre japonezi sunt sceptici că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor debuta pe 24 iulie
70% dintre japonezi sunt sceptici că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor debuta pe 24 iulie

Un total de 69,9 la sută dintre japonezi nu se aşteaptă ca Jocurile Olimpice şi cele Paralimpice programate în această vară la Tokyo să aibă loc la datele prevăzute, din cauza pandemiei de coronavirus, conform unei anchete a agenţiei de presă Kyodo.
Potrivit sondajului, la care au participat 1.032 de persoane, consultate telefonic pe parcursul weekend-ului trecut, doar 24,5 la sută dintre niponi mai cred că Olimpiada din această vară va debuta pe 24 iulie, aşa cum este programat.
Desfăşurarea Jocurilor Olimpice 2020 a fost pusă sub semnul întrebării după debutul crizei generate de răspândirea Covid-19, care a limitat drastic deplasările internaţionale ale sportivilor la diverse competiţii preolimipce, unele dintre acestea fiind anulate. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi organizatorii JO 2020 menţin pentru moment datele stabilite iniţial, însă desfăşurarea competiţiei din Japonia depinde de recomandările pe care le va face Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Sursa: Agerpres


Articole înrudite