Cercetătorii de la University of Southern California au descoperit că oamenii plictisitori nu provoacă doar iritare, ci şi o scădere a capacităţii de procesare a creierului interlocutorului, potrivit dailymail.co.uk.
De cele mai multe ori, observarea interlocutorului poate provoca apariţia efectului "de oglindă", adică părţi ale creierului responsabile pentru mişcare sunt activate în momentul în care persoana respectivă vede pe cineva în acţiune. Însă compania unei persoane plictisitoare poate înşela creierul, astfel că interlocutorul poate crede, de exemplu, că acea persoană se mişcă mai lent decât în realitate.
Studii anterioare au arătat că similarităţile fizice sau competiţia pot influenţa procesele din creier, iar oamenii tind să creeze o empatie cu persoanele care le seamănă. În schimb, acest nou studiu, la care au participat numai bărbaţi evrei, a luat în considerare diferenţele de rasă, vârstă şi sex. Voluntarii au fost împărţiţi în două grupuri, jumătate au fost prezentanţi ca neo-nazişti - pentru a deveni neplăcuţi în ochii celorlalţi -, jumătate au fost prezentaţi ca persoane plăcute, cu mintea deschisă. Astfel, când bărbaţii vedeau pe cineva care le displăcea, acea parte a creierului lor responsabilă cu "reflexia" - cortexul premotor de emisferă dreaptă - manifesta o activitate diferită de aceea care se producea în cazul contactului cu indivizii care le erau pe plac.
Þinând cont de aceste rezultate, cercetătorii au spus că oamenii sunt dispuşi să manifeste o mai mare simpatie faţă de cei care le seamănă. "Aceste descoperiri reprezintă un sprijin important pentru modul în care factorii sociali influenţează procesul de percepţie", este concluzia studiului.