26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O nouă terapie a fost lansată în România pentru ameliorarea simptomelor asociate cu rinita alergică sau cu urticaria, două afecţiuni foarte răspândite la nivelul populaţiei. Noul medicament are ca substanţă activă desloratadina şi poate fi administrat în tratamentul rinitei alergice şi al urticariei, se arată într-un comunicat de presă al Grupului Actavis. Prin acţiunea ei amplă asupra diverselor simptome şi datorită excelentului său profil de siguranţă, desloratadina ocupă un loc important în rândul opţiunilor farmacologice disponibile pentru tratamentul rinitei alergice şi al urticariei. În mod particular, acţiunea prelungită pe durata a 24 ore şi controlul eficient al simptomelor matinale transformă desloratadina într-un instrument valoros pentru ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor cu rinită alergică sau urticarie.
Noul produs generic asigură accesul larg al populaţiei la medicaţia indicată în aceste afecţiuni, fiind compensat 50% de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Rinita alergică apare ca răspuns la expunerea la alergeni sezonieri, reprezentaţi mai ales de polenuri diverse, dar poate fi determinată şi de contactul cu alergeni prezenţi pe durata întregului an (acarieni din praful de casă, gândaci, mucegaiuri, alergeni diverşi de origine animală).
Boala afectează o jumătate de miliard de indivizi la nivel mondial şi 20-40% din populaţia Europei, unul din cinci europeni suferind de o formă severă a acesteia. În România nu sunt date statistice exacte, dar se estimează că 23%-24% din populaţie ar suferi de rinită alergică.
Urticaria este o afecţiune ce apare la 15-20% din populaţia globului, un sfert dintre aceste incidenţe fiind cronice. Restricţionarea activităţilor zilnice, afectarea somnului, izolarea socială, dificultăţile emoţionale, durerea sunt doar o parte dintre efectele care fac posibilă o scădere a calităţii vieţii pacientului cu urticarie, similară celei din boala cardiovasculară.


Articole înrudite