Cea mai mare firmă de recrutare de doctori specializaţi în medicină generală din Marea Britanie intenţionează să angajeze până la 1.000 de medici în următorii patru ani, în special din România, Ungaria, Portugalia şi Spania, pentru a acoperi o parte din necesarul de specialişti, relatează Daily Mail în ediţia sa online. Doctorii aduşi din străinătate vor fi „închiriaţi” cabinetelor de medicină de familie în deficit de personal şi vor costa mai puţin decât medicii pregătiţi în Regatul Unit. Astfel, un medic adus din UE va fi 'închiriat' pentru 500 de lire pe zi, comparativ cu o medie de 650 de lire pe zi cât costă în prezent un doctor pregătit în Marea Britanie. În acelaşi timp, sistemul de sănătate din Marea Britanie (NHS) lansează o schemă-pilot prin care vor fi aduşi doctori din Polonia, România, Spania şi Italia pentru a acoperi lipsa de specialişti din comitatul Lincolnshire. Un număr de până la 25 de medici generalişti vor fi aduşi în următoarele şase luni, iar dacă strategia va avea succes, atunci programul se va extinde şi în alte regiuni.
În prezent, unul din opt posturi de doctori specializaţi în medicina generală este în prezent neocupat. Medicii cu vechime se pensionează imediat ce împlinesc 50 de ani şi nu sunt înlocuiţi de specialişti tineri, deoarece o astfel de carieră nu este foarte populară. Totuşi, presiunea asupra cabinetelor medicale este tot mai mare în contextul creşterii imigraţiei şi îmbătrânirii populaţiei, pacienţii având deseori dificultăţi în a-şi face programări. Guvernul şi-a stabilit ca ţintă recrutarea a 5.000 de medici generalişti suplimentari până în 2020, însă este puţin probabil ca obiectivul să fie îndeplinit, comentează Daily Mail.
Executivul a promis săptămâna trecută că va pregăti mai mulţi medici născuţi în Marea Britanie, însă acest proces s-ar putea să mai dureze zece ani. Totuşi, recrutarea unui număr atât de mare de doctori europeni pentru a acoperi deficitul a stârnit îngrijorări privind siguranţa pacienţilor. Consiliul General al Medicilor nu poate verifica toate competenţele de bază ale doctorilor din UE, pentru că acest lucru ar încălca dreptul la „libertatea de mişcare”, mai scrie cotidianul citat. Autorităţile britanice pot testa cunoştinţele de limbă ale nou-veniţilor, însă aceste verificări nu includ şi terminologia privind simptomele, bolile şi medicamentele. Însă atât firma de recrutare, cât şi guvernul au dat asigurări că ambele programe prevăd că medicii vor fi supuşi unor cursuri de instruire şi examene serioase înainte de a-şi începe activitatea.