Berea fără alcool poate ajuta la ridicarea cu până la 30% a nivelului de antioxidanţi din laptele matern, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Valencia şi Spitalul Universitar Dr. ...
Unii oameni cred că dacă beau zilnic un pahar cu lapte sau iaurt îşi asigură sănătatea oaselor. În realitate, pe lângă faptul că laptele nu este singura sursă din care ar trebui să ne lu ...
Bolile pneumococice la copiii cu vârste sub 2 ani reprezintă cea mai mare îngrijorare, atât pentru pediatri, cât şi pentru medicii de familie, potrivit unui studiu recent realizat de Ipsos Healt ...
Oamenii de ştiinţă au creat şoareci modificaţi genetic pentru a fi dotaţi cu cromozomi umani artificiali în fiecare celulă din corpul lor, experimentul făcând parte dintr-o serie de studii c ...
Orice dietă din lume ne spune clar să ne ferim de carbohidraţi. Totuşi, trebuie să fim conştienţi de faptul că nu toţi carbohidraţii sunt nesănătoşi pentru organism. La fel cum se întâm ...
Hidratarea este esenţială pe timp de caniculă, dar nu este suficientă sticla de apă purtată peste tot, ci şi alimentele contribuie la confortul hidric, scrie maxisciences.com.
În cursul zilei ...
Margarina te face agresiv
Majoritatea oamenilor ştiu deja că margarina reprezintă o alternativă mai ieftină şi mai nesănătoasă a untului, însă puţine persoane ştiu că margarina îi f ...
Oamenii fericiţi riscă mai puţin să sufere crize cardiace, arată un studiu apărut în American Journal of Cardiology şi preluat de Huffington Post.
„O fire fericită are un efect real asupra ...
Un studiu recent arată o metodă inedită prin care ar putea fi detectat cancerul, cu ajutorul ciocolatei şi al băuturilor carbogazoase. Ciocolata, băuturile carbogazoase şi alte preparate bogate ...
1. Caise
Aceste fructe dulci cu o aromă de portocale au un conţinut bogat de potasiu, fibre şi vitaminele A şi C, precum şi de beta-caroten şi licopen.
Şi în timp ce caisele proaspete conţi ...
Anomalii cromozomiale ar putea explica riscul crescut de cancer la bolnavii de diabet de tip 2 (cel mai des întâlnit), arată un studiu franco-britanic publicat în revista Nature Genetics şi prelu ...
Aproximativ 700.000 de persoane cu dizabilităţi trăiesc în România, dintre care 80.000 sunt copii, potrivit datelor statistice făcute publice de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Di ...
Oamenii care amână pensionarea au un risc mai scăzut de a dezvolta Alzheimer sau alt tip de demenţă, subliniază un nou studiu realizat pe o jumătate de milion de subiecţi.
Rezultatele celui m ...
Pe lângă faptul că şlapii nu ne oferă protecţia de care avem nevoie, predispunându-ne la accidente uşoare şi răni, şlapii ne pot afecta serios şi pe termen lung picioarele.
„Picioarele ...
Copiii care se culcă la ore fixe au rezultate mai bune la citit, aritmetică şi se orientează mai bine în spaţiu decât ceilalţi, arată un studiu realizat recent. Diferenţa este şi mai mare ...
O alimentaţie prea bogată în sare creşte riscul apariţiei cancerului gastric, prin favorizarea activităţii bacteriene, relatează passionsante.be.Bacteria Helicobacter pylori, extrem de răspâ ...