După şase ani de zile, în sfârşit, Filiala Uniunii Scriitorilor Galaţi-Brăila are un sediu. Spaţiul, amplasat în strada Labirint nr.1, este fostul sediu al Comunităţii Elene din Galaţi, lângă Restaurantul Continental. Despre această realizare anevoiasă, şi nu numai, am stat de vorbă cu preşedintele Filialei Uniunii Scriitorilor Galaţi-Brăila, Corneliu Antoniu. Despre starea care domneşte în prezent în cadrul filialei, Corneliu Antoniu spune: "Există un entuziasm sănătos în rândul membrilor filialei noastre, în măsura în care este şi o stare de mirare din partea altora, care nu-şi puteau imagina că în Galaţi ar putea exista o filială de scriitori profesionişti, dacă ne gândim că de-a lungul timpului, de când există atestat acest oraş, ca şi Brăila, deşi au dat nişte personalităţi culturale de prim rang în literatura română, nu s-a ocupat nimeni ca să creeze în această zonă o filială de scriitori profesionişti autentici. Asta s-a întâmplat acum… după 6 ani de zile de dialoguri, de discuţii, de umilinţe, de tot ce vreţi dumneavoastră… Până la urmă am găsit înţelegere din partea Primăriei Galaţi, a Consiliului Local, a Consiliului Judeţean, a Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi. Fiecare dintre aceste instituţii a făcut posibilă, în măsura posilităţilor, apariţia acestui sediu al filialei. Sediul a fost dat în folosinţă acum trei săptămâni şi, după cum observaţi, acum se montează rafturile unei biblioteci. Am avut şi sponsori. Sediul era într-o stare… nu se putea locui, nu se putea lucra. Am găsit sponsori care au dorit să-şi păstreze anonimatul şi ne-au ajutat material, cu bani, cu mână de lucru, cu tot ce trebuie, să îl aducă în stadiul în care îl vedeţi acum. Au făcut dintr-o clădire în afara oricărei posibilităţi de a exista un sediu, o mică bijuterie culturală. Şi cred că pentru acest lucru trebuie să aducem mulţumiri tuturor celor pe care i-am enumerat mai sus şi care ne-au sprijinit. Bineînţeles, trebuie spus că nu a existat o iniţiativă în acest sens din partea vreunui organ cultural. Iniţiativa a fost a noastră, personală, şi de aceea am reuşit mai greu să rezolvăm aceste lucruri. Vă daţi seama, dacă era iniţiativa unui inspectorat de cultură, de exemplu, era cu totul şi cu totul altceva… sau dacă era iniţiativa consilierilor şi nu a noastră, a scriitorilor… În momentul în care noi am făcut filiala, dacă existau nişte oameni care să spună «dom'le, pentru că s-a făcut această filială, trebuie să le dăm neapărat, obligatoriu, un sediu pentru că este o instituţie»... Ei, nu s-a întâmplat aşa. Eu m-am dus, m-am zbătut, m-am umilit şi până la urmă am rezolvat acest lucru. Satisfacţia noastră ţine mai mult de faptul că este, cumva, o izbândă personală a noastră. Ar fi fost mult mai bine dacă izbânda asta era a unei colectivităţi de iubitori de literatură sau a unei colectivităţi politice sau a unei colectivităţi, mă rog, de altă natură. Dacă şi-ar fi însuşit şi dânşii această bucurie a noastră, pentru că uneori ne simţim ca şi cum am fi în situaţia unei oferte, a unui lucru care ni s-a dat, ca şi cum cineva s-ar fi spălat pe mâini: «Să le dăm ca să scăpăm de gura lor!». Bucuria noastră sufletească nu o văd împărtăşită şi de alţi oameni. Adică, «le-am dat ca să fie dat şi ca să nu mai auzim că se plâng»… Dar conştiinţa că au făcut un gest istoric le lipseşte cu desăvârşire. Conştiinţa asta o avem noi şi căutăm să le aducem aminte mereu… Noi am realizat treaba aceasta fără să avem sarcină politică sau sarcină de stat, pentru că noi am simţit că trebuie să facem asta. Şi din cauza asta am înfiinţat filiala, din cauza asta avem acum un sediu. Datorită acestui lucru, sperăm ca pe viitor multe dintre concepţiile aleşilor noştri să se schimbe şi să înţeleagă că cel puţin de acum înainte ar trebui să dispară epoca umilinţelor, a lipsei de credibilitate, a orgoliilor nejustificate. Ar trebui să înţeleagă că de acum vom discuta cu realizările pe masă, cu cărţile pe masă, şi că e timpul ca la masa cezarilor să fie invitaţi cezarii şi nu slugile lor".
„Talentul nu poate fi cumpărat”
Despre faptul că scriitorii de la Dunărea de Jos nu au atras atenţia criticii literare dar şi de ce scriitorii importanţi din zona Galaţi-Brăila s-au îndreptat, de-a lungul timpului, către alte filiale, Corneliu Antoniu mărturiseşte: "Să nu uităm, în Galaţi s-au sinucis cinci scriitori între cele două războaie, înainte şi după… Galaţiul n-a fost un loc fertil pentru dezvoltarea fenomenului literar, a presei scrise literare. Galaţiul a fost oraş al negustorilor, în bună măsură a rămas aşa. Pentru oamenii cu bani din Galaţi important este ca fiii lor să înveţe în străinătate, n-are importanţă cu ce rezultate se întorc de acolo. Mulţi oameni care au bani nu-şi imaginează că există ceva care nu poate fi cumpărat. Eu le spun că talentul nu poate fi cumpărat, că înzestrarea intelectuală cu care te naşti nu poate fi cumpărată, poţi să ai oricâţi bani… Salubrizarea vieţii literare cade şi în sarcina Uniunii Scriitorilor".
Şi, după atâta zbucium de a găsi un sediu, am vorbit, desigur, şi despre starea care rămâne după ce se aştern cuvintele: "După ce termin de scris mă apucă o grijă extraordinară… Eu scriu şi foarte greu, sunt mai parcimonios în toată afacerea asta, nu mă dedau publicării imediat pentru că am întotdeauna o rezervă de bun simţ. Şi numai după ce recitesc de câteva sute de ori pot să dau spre publicare. Eu nu sunt sigur pe acest meşteşug, aşa cum sunt siguri cei cu bani, care publică imediat. Am o teamă permanentă, ştiu că înzestrarea care ţi-e dată trebuie să o duci până la capăt. Poezia nu se învaţă, poezia nu se fură, poezia o ai sau să nu o ai. Şi trebuie întreţinută, ca şi dragostea…".
