Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), Emil Drăghici, a vorbit, în cadrul celei de-a XX-a sesiuni ordinare a ACoR, despre o unire a eforturilor din partea structurilor asociative care reprezintă autorităţile locale, dar şi despre crearea unui pact pentru autonomie locală.
“Dorim să ne unim eforturile şi cu celelalte structuri asociative. Nu împotriva guvernanţilor – pentru ca împreună cu guvernanţii să găsim soluţii la problemele cu care se confruntă colectivităţile locale şi autorităţile administraţiei publice locale. Nu cumva aceasta este calea de urmat într-o societate demnă pentru sfârşitul celui de-al doilea deceniu al secolului al XXI-lea? Am încercat să ne manifestăm deschiderea, semnând acordul de parteneriat şi o parte, şi cealaltă. Numai că rupturile guvernamentale ne fac de fiecare dată să fim la un nou început. Spuneam anul trecut, pe 4 iulie 2016, la Forumul Administraţiei Publice, că am participat la prea multe sfârşituri neîncepute sau doar începute, dar niciodată la începuturi care să aibă continuare. (…) Nutrim convingerea că actuala guvernare îşi va manifesta plenar voinţa în continuarea unui început din 2013, prin semnarea aici, în faţa dumneavoastră, a unui acord de parteneriat, care să consfinţească priorităţi şi soluţii cu termene de rezolvare şi rapoarte de progres“, a spus Drăghici.
Preşedintele ACoR a vorbit şi despre încheierea unui pact pentru autonomie locală, prin care să fie identificate problemele administraţiei locale, dar şi măsurile de luat. “Pentru că aici sunt şi reprezentanţi ai celorlalte structuri asociative, vă propun un pact pentru autonomie locală, prin care să identificăm problemele şi măsurile comune, pe termen scurt”, a spus el.
În cadrul celei de-a XX-a sesiuni ordinare a ACoR, cu caracter jubiliar, edilii care au avut până în prezent şapte mandate în fruntea comunităţilor locale au primit trofeele pentru “primarii de şapte stele”. Acestea au fost înmânate de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale.
Conform statutului ACoR, numărul de stele se acordă în funcţie de numărul de mandate obţinut de fiecare primar.