Peste 90 la sută dintre copiii sub 10 ani au frică de întuneric, aceasta fiind asociată cu alte temeri, conform spuselor psihologilor. Unul dintre factorii care pot alimenta această teamă este părintele, care are un rol deosebit de important în această situaţie. De asemenea, aceştia trebuie să găsească modalitatea potrivită de a le explica micuţilor faptul că întunericul este un lucru necesar şi absolut normal. Pentru a afla ce este frica de întuneric, cum ia naştere şi cum trebuie să procedeze părinţii, am discutat cu psihologul-terapeut Carmen Rusu, care ne-a oferit mai multe informaţii cu privire la acest subiect.
Frica, un aspect normal
Conform explicaţiilor oferite, frica de întuneric este o emoţie infantilă care, nerezolvată, poate duce la alte probleme de natură psihologică. „Frica, sau fobia, este teama iraţională şi continuă de un obiect, de o fiinţă vie sau de o situaţie determinată. Fobiile sunt des întâlnite, iar natura lor este diversă. Frica de întuneric este una infantilă, manifestată la vârsta copilăriei. Aceasta nu se manifestă la vârsta adultă, dar nerezolvată, se poate transforma în alte temeri sau tulburări. De asemenea, frica este un aspect normal al vieţii, în cazul tuturor, aici incluzându-i şi pe cei mici, care apare odată cu încercarea unui lucru nou, neexperimentat. În cazul copiilor, se întâmplă aproape în fiecare zi, astfel încât frica are multe ocazii să-şi arate colţii, mai ales noaptea. Teama de întuneric apare în jurul vârstei de 2-3 ani, când copiii sunt îndeajuns de mari încât să aibă capacitatea de a-şi imagina, dar insuficient cât să distingă fantezia de realitate. Acest lucru poate transforma necunoscutul într-o sursă de frică. Adăugând la toate acestea şi faptul că micuţii nu au multe preocupări care să-i distragă, o simplă umbră într-un colţ al camerei poate deveni cu uşurinţă, în imaginaţia acestora, un monstru. Există puţine surse de distragere a atenţiei unui copil în timpul nopţii, iar imaginaţia poate lua amploare şi, drept urmare, un micuţ care nu pare să aibă probleme pe timpul zilei, devine mai vulnerabil noaptea”, ne explică Carmen Rusu.
Televizor, poveşti şi Bau-Bau - câteva cauze
Unul dintre factorii care alimentează frica de întuneri este televizorul, deoarece părinţii nu îşi dau seama cât de mult sunt afectaţi copiii de imaginile şi sunetele de la televizor care îi pot speria, chiar dacă pentru adulţi nu reprezintă niciun fel de pericol. „Fie că este vorba de o ştire violentă, fie că este un desen animat, programele de televiziune pot oferi copiilor îndeajuns de multe surse pentru capacitatea lor imaginativă, care stă la baza fricii. De asemenea, şi cărţile pot constitui surse de imagini şi cuvinte care îi pot speria pe copii în timpul nopţii - aceştia pot interpreta greşit imaginile şi conţinutul poveştii, acest lucru ducând la apariţia unor temeri pe care adulţii nu le au. Altă cauză este şi ameninţarea copiilor că, în cazul în care nu se potolesc, va veni Bau-Bau. Deşi la prima vedere, această practică nu pare dăunătoare, ea poate constitui o sursă de frică pentru cei mici în timpul nopţii. Şi copiii de la grădiniţă sau de la şcoală constituie o cauză”, mai spune psihologul.
De asemenea, copiii nu îşi dau seama că întunericul e necesar pentru odihnă şi, implicit, pentru creştere, deoarece nu e asociat cu ceva frumos, pozitiv. Teama acestora este asociată şi cu cea de fantome, insecte sau monştri. Aceasta apare şi atunci când tună, fulgeră sau chiar trece o maşină, ale căror faruri formează umbre înfricoşătoare pentru cei mici. Astfel, poate apărea un atac de panică şi copilul va refuza să mai doarmă singur. Celui căruia nu îi este frică de întuneric şi aude apoi, la şcoală, diferite poveşti cu fantome sau alte entităţi de la colegi, se sperie şi va dobândi această teamă, în condiţiile în care relatările prietenilor sunt foarte credibile pentru ei. Mai departe, în momentul în care părintele încearcă să îi explice că nimic nu este adevărat, dacă nu sunt invocate argumente logice, care să dărâme povestea colegului, copilul nu o să scape de temeri.
Carmen Rusu a mai adăugat că, de-a lungul timpului, nu a întâlnit adulţi care să se teamă de întuneric. „La adulţi am întâlnit asocierea - nu poate să doarmă, îi e frică de tunet, de cutremure, de furtuni. Se transformă în altceva şi i-ar fi mai uşor să spună că îi e frică de câini, decât de întuneric - începe o autocenzură. Li se pare ruşinos să spună acest lucru”, explică psihologul.
Carmen Rusu a oferit câteva sfaturi părinţilor, pentru a-şi ajuta copiii să-şi depăşească temerile şi să înţeleagă că întunericul este ceva normal. Dacă frica persistă, este recomandată consultarea specialiştilor. „Asiguraţi-vă micuţul că frica de întuneric este normală şi nu vă arătaţi enervaţi de faptul că ştiţi că substratul acestei frici nu există în realitate. De asemenea, nu îi tachinaţi pe cei mici şi nu le spuneţi că frica este o prostie. Chiar dacă monştri nu sunt reali, frica este cât se poate de palpabilă pentru micuţi. Copiii au episoade de regresie pe timpul nopţii, de aceea, uneori, pot fi auziţi strigându-şi părinţii. Deşi tentaţia de a-i lăsa să doarmă cu părinţii este mare, indicat este să rezistaţi acestei tentaţii. Pentru a depăşi frica de întuneric, întrebaţi-vă copilul când doreşte să verificaţi dacă totul este în regulă - lăsaţi-l să decidă singur, chiar dacă intervalul este de 5 minute sau de 2 ore. De asemenea, lăsaţi-l să doarmă cu jucăriile cu care se simte bine şi nu e indicat ca în fiecare seară să vă asiguraţi că nu e nimic sub pat”, explică aceasta.
