27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Accident între localitățile Tulcea și Agighiol
Accident între localitățile Tulcea și Agighiol

În această dimineață, vineri, 3 septembrie 2021, în jurul orei 07:50, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor victimei unui accident rutier, produs pe DJ 222 între localitățile Tulcea și Agighiol, în care au fost implicate două autoturisme. „La locul solicitării s-au deplasat 11 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ. Salvatorii au procedat la extragerea unui conducător auto, în vârstă de 67 de ani, conștient și cooperant. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior a fost transportat la UPU Tulcea pentru tratament de specialitate de către echipajul SAJ. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, prin deconectarea bornelor de la acumulatorul unuia dintre autoturisme. Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens“, informează ISU Tulcea.
Ambii conducători auto posedau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. „În dimineața zilei de 3 septembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DJ222. Din primele verificări a rezultat că, o tânără de 19 ani din Tulcea în timp ce conducea un auto din direcția Agighiol către Tulcea, ar fi intrat în coliziune cu un alt auto condus de un bărbat de 67 de ani din Niculițel, județul Tulcea. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 67 de ani din Niculițel. Ambii conducători auto posedau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, a fost întocmit dosar penal și în continuare se efectuează cercetări“, precizează IPJ Tulcea.


Articole înrudite