13 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu: „Politica PSD a fost orientată clar către oameni!”
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu: „Politica PSD a fost orientată clar către oameni!”

- De ce ar trebui să se prezinte gălăţenii duminică la vot?
Mă preocupă de multă vreme felul în care percep românii, în general, dreptul de a vota. Am remarcat în multe situaţii un dezinteres faţă de tot ce înseamnă platformele politice şi oamenii promovaţi sau planurile propuse, chiar pentru comunităţile din care fac parte, şi implicit dezinteres pentru actul în sine de a vota. Eu nu sunt în măsură nici să dau sfaturi şi cu atât mai puţin să reformulez opinii, însă mi se pare extrem de important ca oamenii să înţeleagă faptul că acest drept constituţional este al lor şi dreptul de a decide ce politicieni pleacă în anumite funcţii publice le dictează o oarecare traiectorie pe o perioadă de timp, patru şi respectiv cinci ani.
Faptul că oamenii îşi arată acest dezinteres, de multe ori duce la rezultate nedorite. În loc să aveam de-a face cu o decizie a majorităţii, în multe situaţii ne conformăm unui context rezultat în urma unui procent mic de oameni. De aceea am spus de multe ori că este extrem de important să conştientizăm importanţa votului, să ne asumăm responsabilitatea pentru o alegere pe care am făcut-o. Iar acesta este primul semn de responsabilitate civică. Dacă tot ne dorim atât de mult să schimbăm lucruri, fiecare în comunitate din care face parte, iar mai apoi aceste schimbări să fie resimţite la nivelul întregii ţări, atunci da, sunt ferm convins că acesta ar putea fi chiar primul semn că ne pasă cu adevărat, că ne dorim cu adevărat să se schimbe lucruri în bine şi la nivel faptic, nu numai declarativ.

- Ce ar trebui să aibă în vedere gălăţenii atunci când votează?
Înainte de exprimarea votului, oamenii ar trebui să ştie pe cine îşi doresc în acele funcţii. O astfel de decizie, după părerea mea, nu ar trebui să fie influenţată de o alta, ce aparţine altcuiva. Trebuie să ştim ce oameni sunt propuşi, cine sunt ei, ce au făcut, ce anume îi recomandă… Dacă veţi privi în urmă, către perioada în care a guvernat PSD, o să constataţi că politicile propuse au fost orientate clar către oameni. Guvernarea PSD a avut programe şi proiecte coerente, care au dus în acea perioadă către o creştere cu 50% a ratei de absorbţie a fondurilor europene şi să nu uităm că este singura guvernare pe perioada căreia, pentru prima dată în ţara noastră, au scăzut preţurile. Orientarea către oameni este pentru PSD o premisă pentru orice propunere.
Clasa politică se schimbă, avem de-a face cu o mobilitate permanentă în această zonă. Programele de guvernare au nevoie să fie durabile şi coerente, astfel încât schimbările pe care ni le dorim să poată fi resimţite şi în teritoriu. Fără coerenţă şi durabilitate nu se poate face nimic. Mereu începem în forţă şi sunt multe proiecte extrem de importante pentru ţară care s-au sufocat la un anumit moment pe drum, pentru că fiecare schimbare care s-a produs a venit cu propriile idei. PSD îşi propune coerenţă şi stabilitate atât în propunerile pentru guvernare cât şi pentru proiectele viabile care sunt acum în desfăşurare.

- Cu ce gânduri veţi merge dumneavoastră la votul de duminică?
Pe 11 decembrie eu voi merge să votez! Pentru că îmi doresc planuri coerente şi viabile, strategii bine creionate şi puternice, care să ne conducă pe toţi pe o traiectorie ascendentă! Nu uitaţi că prima şi cea mai importantă schimbare vine din noi către noi. Nimeni nu va putea să ne schimbe cu forţa, din afară. Schimbarea o facem noi, pentru că ne dorim, pentru că suntem conştienţi că ne poate aduce rezultatele dorite. Eu cred în România! Cred în oamenii care au rămas aici, aşa cum cred în românii care se pot întoarce la un moment dat pe meleagurile noastre, motivaţi să rămână. Cred cu tărie că avem şi forţa şi capacitatea de ne urni din acest punct amorţit tot ce înseamnă România!


Articole înrudite