15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele PMP, Cătălin Cristache, are ca obiectiv Renaşterea Galaţiului
Preşedintele PMP, Cătălin Cristache, are ca obiectiv Renaşterea Galaţiului

Domnule Cristache, v-aţi lansat candidatura la Primăria Galaţi printr-un eveniment cu 300 de oameni organizat la Grădina Botanică din oraş. Ce şanse credeţi că aveţi în această bătălie dură pentru fotoliul de primar al Galaţiului?

Sunt convins că voi câştiga. Şi totul începe cu credinţa în forţele proprii şi ale colegilor mei din PMP, adevărata opoziţie din Galaţi. Când toţi ceilalţi îşi fac planuri pentru parlamentare sau pentru a obţine funcţii de viceprimari sau de vicepreşedinţi de CJ, eu sunt idealistul care crede că această bătălie nu este deja câştigată de PSD. Am un proiect de guvernare locală pentru Renaşterea Galaţiului pe care îl voi prezenta public în perioada următoare. Sunt alternativa naturală la Pucheanu, pentru că sunt singurul care s-a luptat la baionetă cu el. N-o să poată să vină nimeni de la PNL, USR sau PLUS să spună că ei au făcut Opoziţie, cât timp eu am fost singurul care a criticat nenorocirile PSD din oraş din ultimii trei ani şi jumătate. Ştiu ce înseamnă administraţia locală şi am văzut, în Parlamentul României, cum funcţionează lucrurile. Nu voi fi un primar care să se specializeze la locul de muncă. Voi prelua activitatea administraţiei publice locale din zbor. Pentru politică, sunt încă tânăr şi energic. Eu cred că Galaţiul are nevoie de cineva care să muncească, la nevoie, 16 ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Oraşul are nevoie de un primar full time, nu de cineva aflat în pragul pensiei care mai vrea să facă un bănuţ.

Cum credeţi că vor arăta aceste alegeri locale cuplate cu parlamentarele?

Eu încă sper ca premierul Ludovic Orban să-şi ţină cuvântul şi să se ridice la înălţimea momentului, dând OUG pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi şi reducerea numărului de parlamentari la 300 conform referendumului din 2009. Dacă se întâmplă asta, sunt şanse bune ca, măcar în marile oraşe ale ţării, să scăpăm de PSD. Atunci, va conta mai puţin incapacitatea partidelor de pe zona de centru-dreapta de a-şi coagula forţele. La fel cum nu vor mai funcţiona strategiile şmechere ale PSD-iştilor de a scoate candidaţi din pălărie pentru a sparge voturile gălăţenilor. Dacă nu se revine la alegeri în două tururi, este absolut obligatoriu să ne unim forţele pe zona anti-PSD – mă refer aici la PMP, PNL şi USR – PLUS. Altfel, există şanse ca Ionuţ Pucheanu să câştige alegerile din nou tocmai din cauza incapacităţii noastre, a celor care vrem să schimbăm în bine Galaţiul, de a renunţa la orgolii. Vina ne va aparţine în totalitate şi îi vom dezamăgi pe gălăţeni.

Ce părere aveţi despre candidatura fostului primar Marius Stan?

Cred că s-a plictisit să facă naveta la Ploieşti sau poate era pe făraş acolo şi s-a gândit să mizeze pe nostalgii inexistente. În mod cert, candidatura lui Marius Stan favorizează PSD şi pe Pucheanu, dar nu sunt atât de convins că este rezultatul unei strategii a lui Dan Nica, ci mai degrabă cred că este rezultatul orgoliului nemăsurat al lui Marius Stan. Dacă aveam alegeri în două tururi, nu era nicio problemă. În contextul actual, candidatura sa este însă nocivă pentru oraş. Ca să nu mai spun că nu are nicio şansă de reuşită.

Vorbiţi despre Renaşterea Galaţiului. Explicaţi-ne puţin conceptul.

Nu sunt un nostalgic comunist. Cred în libertate şi în capacitatea omului de a se dezvolta şi de a-şi dori o viaţă mai bună. Realitatea este însă că, pe vremea lui Ceauşescu, Galaţiul era o perlă a Moldovei. 30 de ani de PSD au însemnat o degradare continuă a oraşului: infrastructură deficitară, depopulare masivă prin plecarea tinerilor, distrugerea spiritului comunitar, servicii de foarte proastă calitate, şomaj şi o reducere considerabilă a nivelului de trai. Renaşterea Galaţiului înseamnă un oraş modern, european, care să fie capabil să-şi ţină acasă tinerii, să le ofere şanse de dezvoltare personală aici, un municipiu dezvoltat economic, în care oamenii să-şi dorească să trăiască. Nu în ultimul rând, înseamnă redarea mândriei locale şi aducerea oamenilor la un loc pentru susţinerea unor proiecte sau, pur şi simplu, pentru a ne bucura împreună de ceea ce reuşim să realizăm.


Articole înrudite