21 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
PPDD Galaţi va face alianţă cu USD şi PC
PPDD Galaţi va face alianţă cu USD şi PC

Acest lucru ni l-a precizat preşedintele interimar al PPDD Galaţi, Picu Apostol Roman, care ne-a declarat că atât pe plan local cât şi la nivelul consiliilor locale de la nivelul judeţului, partidul pe care îl conduce va face alianţă cu USD şi PC, respectiv PSD, UNPR şi PC. „Acest lucru va însemna că la nivelul CJ consilierii judeţeni ai PPDD vor vota împreună cu colegii lor de la PSD, PC şi UNPR, iar acest lucru va fi valabil şi în cazul Consiliului Local Tecuci. În ceea ce priveşte Consiliul Local Galaţi, se va aplica aceeaşi decizie, de a vota alături de consilierii locali ai PSD, PC, UNPR, însă aici vreau să fac o precizare foarte importantă: reprezentanţii PPDD în CL vor vota pentru toate proiectele de modernizare susţinute şi iniţiate de către primarul Marius Stan, pe care noi îl sprijinim în continuare. Dacă vor apărea proiecte care vor naşte discuţii, voi discuta şi eu personal pentru a rezolva eventualele divergenţe care ar putea apărea şi pentru ca noua alianţă să funcţioneze normal”, ne- a declarat Picu Apostol Roman. Rămâne de văzut cum va funcţiona noua alianţă, examenul de foc urmând să fie dat azi, în cadrul şedinţei de CJ, care începe la ora 12 şi pe a cărei ordine de zi ar urma să fie reintrodus proiectul de hotărâre privind schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ, liberala Tania Bogdan. În cadrul anterioarei şedinţe de CJ această iniţiativă a eşuat deoarece unul dintre consilierii judeţeni ai PPDD Galaţi nu a dorit ca un coleg al său de partid, şi anume consilierul judeţean Marian Vicleanu, să fie ales vicepreşedinte al CJ, motivând că nu ar fi o persoană potrivită pentru acest post, în timp ce un alt consilier judeţean PPDD s-a abţinut. După oficializarea viitoarei alianţe PNL - PDL, care se află în minoritate ca număr de voturi, este însă greu de crezut că liberala Tania Bogdan nu va fi înlocuită, acest lucru depinzând totuşi şi de votul consilierilor judeţeni UNPR. 


Articole înrudite