Liberalii mai noi de la ALDE (PLR+PC) precum şi cei consacraţi, de la PNL, au făcut precizări legate de candidaţii lor pentru locale. Joi, 3 martie, au apărut cei de la ALDE, iar PNL, vineri, pe 4 martie.
Cei de la ALDE par aproape gata pentru alegeri, rămânând de acoperit candidaturile la fotoliile de primar pentru doar câteva localităţi din judeţ, conform copreşedintelui Eugen Durbacă. Acesta apreciază că ALDE are oferta politică cea mai bună, având colegi foarte bine pregătiţi pentru administraţie, atât pentru Consiliul Local al municipiului Galaţi, cât şi pentru Consiliul Judeţului.
Pe de altă parte, liberalii de la PNL pregătesc 5 doamne pentru fotoliile de primari la: Vânători, Costache Negri, Fârţăneşti, Piscu şi Smârdan. Preşedinţia CJ o rezervă tot unei doamne, consilierei judeţene Tania Bogdan. Iar pentru municipiu, pe locurile eligibile aflate pe liste, se pregătesc figuri noi. “La Galaţi mergem pe o generaţie nouă, pe listele de consilieri locali cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani. Sunt colegi de-ai noştri care nu mai doresc reînnoirea mandatului” a declarat copreşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre.