Nemulţumiţi de rezultatul votului pentru alegerea primarului, mai multe zeci de gălăţeni s-au adunat, luni seară, în faţa Sălii Sporturilor, acolo unde îşi are sediul Biroul Electoral Municipal. Printre cei prezenţi au putut fi remarcaţi membri marcanţi PNL, PND, dar şi simpli membri sau simpatizanţi de partid care l-au susţinut pe candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco. Cum adunarea nu a fost una organizată, la faţa locului au apărut şi echipe ale jandarmilor. Potrivit celor care se aflau în faţa sediului BEM, oamenii au venit pentru a aştepta să afle decizia BEM cu privire la solicitările mai multor partide de renumărare a voturilor. Cei prezenţi au precizat că venirea lor în faţa Sălii Sporturilor nu este o acţiune de protest, ci doar reflectă o stare de spirit, oamenii venind pentru a afla decizia BEM cu privire la solicitarea PNL de renumărare a voturilor.
Pe de altă parte, preşedintele BEM Galaţi, judecătoarea Diana Mihaela Oancea, a declarat luni seară că în cursul zilei au fost depuse 4 sesizări la BEM, toate solicitând renumărarea voturilor, cereri din partea PNL, ALDE, UNPR şi PND. "Vom supune votului membrilor BEM decizia de renumărare a voturilor", a spus preşedinta BEM. Propunerea acesteia ar fi ca, pentru început, să se renumere numai voturile nule, iar în cazul în care vor apărea mari discrepanţe între ceea ce a fost consemnat în procesele verbale şi realitate, să se procedeze la renumărarea tuturor voturilor.
Reamintim că, potrivit rezultatelor centralizate la Biroul Electoral Municipal Galaţi, candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a câştigat alegerile de duminică, fiind votat de 23.378 de gălăţeni, ceea ce înseamnă un scor de 25,10%, în timp ce următorul clasat este candidatul PNL, Nicuşor Ciumacenco, votat de 22.273 de gălăţeni, ceea ce înseamnă un procent de 23,92%.