21 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fostul prefect Brânzan, în conflict cu ANI
Fostul prefect Brânzan, în conflict cu ANI

Fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu Claudiu Brânzan se judecă în prezent cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce instituţia l-a declarat incompatibil la începutul acestui an. Brânzan a dat în judecată ANI, cerând anularea raportului de control 23.610/05.06.2014, prin care s-a constatat că din 29.06.2010 până în prezent fostul prefect a deţinut simultan atât funcţia de membru în consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, cât şi funcţia de administrator al SC Confort SA. Claudiu Brânzan a precizat în instanţă că inspectorii de integritate ar fi interpretat excesiv prevederile legii 161/2003 „fără a avea în vedere spiritul dispoziţiei legale, raţiunea ce a fost avută în vedere de legiuitor pentru edictarea normei respective de drept”. Practic, Brânzan  susţine că, din cauza situaţiei economice din prezent, SC Confort SA nu a mai plătit membrii consiliului de administraţie din 2011, iar în prezent societatea se află în stare de faliment, ceea ce ar înseamna, în opinia fostului prefect, că nu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.

„Nu are nicio relevanţă dacă societatea a realizat sau nu vreun venit”

Replica Agenţiei Naţionale de Integritate a venit rapid şi a fost cât se poate de clară. „Legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilităţile membrilor consiliilor de administraţie ai Societăţii Române de Televiziune, printre altele fiind şi aceea de membru în consiliul de administraţie al societăţilor comerciale, neavând nicio relevanţă dacă nu a desfăşurat vreo activitate şi nu a realizat niciun venit. Regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat de întocmirea altor acte juridice. Or, Claudiu Brânzan, ignorând prevederile legale nu a efectuat demersurile necesare pentru a ieşi din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege”, susţin inspectorii de in tegritate. Curtea de Apel Galaţi se va pronunţa în acest caz cel mai probabil în cursul lunii noiembrie 2014.



Articole înrudite