15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima, preşedinte ALDE Galaţi: ALDE îşi reafirmă susţinerea pentru investiţii
Cristian Dima, preşedinte ALDE Galaţi: ALDE îşi reafirmă susţinerea pentru investiţii

În cadrul şedinţei Biroului Politic Executiv al ALDE ce a avut loc marţi, liderii formaţiunii au discutat despre bugetul pentru anul 2020. Conducerea ALDE a reafirmat faptul că Legea bugetului ar trebui să fie dezbătută în Parlament. De asemenea, în cadrul şedinţei ALDE s-a atras atenţia cu privire la faptul că România trebuie să se încadreze într-un anumit deficit bugetar, cu excepţia cazului în care sunt bani alocaţi pentru investiţii.

„Ca o impresie generală, după prezentarea proiectului de buget făcută de guvernul Orban, cred că trebuie spus că proiectul pentru anul viitor este grevat de obligaţiile anterioare şi de necesitatea reaşezării deficitului bugetar în limita de 3%, un obiectiv care nu poate fi atins mai devreme de anul 2022, aşa cum şi-a asumat guvernul prin strategia fiscal bugetar. Din păcate, domeniul sacrificat este cel al investiţiilor publice. Aşa cum se prezintă în proiectul de buget pentru 2020, investiţiile din venituri bugetare se ridică la doar 2,75%, restul până la 4,5% alocat investiţiilor fiind alocări pentru proiecte din fonduri europene. ALDE a cerut guvernului o alocare de peste 4% din PIB pentru investiţii din fonduri bugetare. Însă, această sumă ar trebui să fie peste nivelul sumelor alocate pentru cofinanţarea proiectelor europene. Din punctul meu de vedere, consider că guvernul trebuie să anunţe, după prezentare bugetului pentru anul viitor, o serie de măsuri care să aibă în vedere crearea unor instrumente suplimentare pentru susţinerea creşterii economice”, a declarat preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima.

În acelaşi timp, liderul ALDE Galaţi a precizat că formaţiunea va transmite guvernului condus de Ludovic Orban o serie de amendamente care vizează proiecte de infrastructură importante pentru România. „Eu şi colegii mei din ALDE ne reafirmăm poziţia cu privire la necesitatea unei concentrări pe investiţii. Aici mă refer la investiţii în mai multe domenii, nu doar la cele rutiere. Am stabilit cu colegii mei din Biroul Politic Executiv al ALDE să transmitem o serie de amendamente care să cuprindă proiecte mari de investiţii, printre care şi centurile ocolitoare ale municipiilor Galaţi şi Tecuci, drumul expres Galaţi – Drajna, reabilitarea căii ferate Galaţi – Brăila – Făurei – Buzău – Bucureşti, investiţia în platforma intermodală din Portul Bazinul Nou. Sunt proiecte importante pentru dezvoltarea României, pentru dezvoltarea judeţelor”, a mai spus Cristian Dima.

Referitor la modul în care trebuie să fie adoptat bugetul pentru anul viitor, preşedintele ALDE Galaţi a spus că decizia de asumare a răspunderii Guvernului în Parlament pe proiectul de buget pe 2020 este o premieră pentru România postdecembristă, precizând că ALDE şi-ar fi dorit să vadă bugetul în Parlament, acolo unde să fie şi dezbătut. „Personal consider că e un precedent periculos pe care Ludovic Orban şi Guvernul său şi-l asumă. De ce spun asta? Pentru că pe viitor ne putem trezi că proiecte cruciale pentru România vor fi adoptate fără a mai ţine cont de părerea Parlamentului, instituţia de bază a democraţiei. Premise de la care pleacă guvernul Orban este aceea că varianta asumării răspunderii este una mai rapidă. Nici vorbă de aşa ceva. De ce? Pentru că asumarea răspunderii poate fi atacată la CCR. Celelalte asumări au fost deja atacate şi Curtea a dat un termen pe 29 ianuarie. În cazul asumării răspunderii pe buget, dacă va fi atacată nu vom avea un termen mai devreme de 29 ianuarie. Deci nu va intra bugetul în vigoare decât la începutul lui februarie. De aceea, problema aceasta a rapidităţii iese din discuţie”, a concluzionat preşedintele ALDE Galaţi.


Articole înrudite