Deşi arată ca bucăţi de piele triunghiulare, urechile unei pisici sunt de fapt foarte specializate şi reglate fiind mult mai bune ca a omului. Alături de auz, urechile felinelor sunt făcute pentru vânătoare, pitulare şi comunicare. Iată câteva date care te pot surprinde despre urechile pisicii tale:
1. Pisicile au un auz excelent
Atunci când nu trăiesc pe lângă casa omului, pisicile trebuie să găsească şi să urmărească prada mică şi rapidă, adesea în lumină slabă. Acest lucru necesită nu numai ascultarea sunetelor foarte reduse, ci şi a celor cu o frecvenţă mai înaltă. Potrivit unei recenzii publicate de Universitatea de Stat din Louisiana, pisicile pot auzi sunete cu aproape două octave mai sus faţă de oameni – şi cu o octavă mai mult decât pot detecta câinii. Nu e de mirare că paşii de şoarece nu reprezintă o problemă!
Pentru tonuri mai joase, oamenii şi pisicile par să aibă limitări similare, deşi pisicile pot auzi aceste sunete de joasă frecvenţă de la depărtare. Datorită dimensiunilor lor mici, pisicile sunt mai expuse riscului de a deveni victime, iar această sensibilitate auditiva le permite să detecteze ameninţările pe care un om sau un câine ar putea să nu le sesizeze.
2. Urechea felină este formată din trei părţi: exterioară, medie şi interioară
- Urechea exterioară este porţiunea vizibilă: pavilionul şi canalul urechii. Canalul urechii unei pisici este mult mai adânc decât al unui om, canalizând mai eficient sunetele capturate de pavilion. Aceasta este partea urechii cu riscul cel mai mare de infecţii (otita externă).
- Urechea medie este o cameră umplută cu aer (bulla) separată de urechea exterioară printr-o membrană subţire numită membrană timpanică sau timpan. Conţine trei oase mici care transmit vibraţii de la timpan la urechea internă. De asemenea, este conectat la partea din spate a nasului printr-un conduct numit trompa lui Eustachio, permiţând aerului să rămână la o presiune rezonabilă.
- Urechea internă preia informaţii de la urechea medie şi le transmite creierului. Este, de asemenea, casa sistemului vestibular (de echilibru) al pisicii, care este incredibil de sensibil şi mult mai dezvoltat decât urechea umană, permiţându-le să fie mult mai agile (şi cu şanse mai mari să aterizeze în picioare!).
3. Pisicile au urechi exterioare mobile
Oamenii au şase muşchi în urechea externă (pavilion). Pisicile sunt dotate cu 32 de muşchi. Această particularitate le permite să îşi rotească urechile la 180 de grade! Mobilitatea nu numai că le permite să-şi folosească urechile pentru a se exprima, ci pot orienta ca un radar urechile spre sunete slabe şi îndepărtate pentru a le auzi mai clar.
4. „Buzunarele lui Henry”, un mister al naturii
O structură care este deosebit de evidentă la urechile pisicilor (apare şi la lilieci, nevăstuici şi unii câini), este punga marginală cutanată. Cunoscut şi sub numele de “Buzunarul lui Henry”, acesta este clapă subţire de piele pe exteriorul urechii, iar semnificaţia sa biologică sa nu este clară. Există o teorie conform căreia această clapă de piele îi ajută să detecteze sunetele cu tonuri mai înalte. Paraziţii şi alte microorganisme adoră această porţiune, aşa că medicul veterinar o va verifica în mod obişnuit în timpul unui examen fizic, mai ales dacă pisica prezintă mâncărimi.
5. Pisicile se nasc fără canalele auriculare
La pisoii noi-născuţi, canalul urechii este închis şi nu poate transmite sunetul de la urechea exterioară la timpan. Aceasta înseamnă că până la vârsta de cel puţin 1 săptămână, pisoii nu pot auzi absolut nimic!
Această particularitate a urechii juvenile le protejează canalul la naştere şi imediat după. Odată ce canalul auditiv se deschide, restul sistemelor lor încep să se maturizeze şi pot auzi din ce în ce mai bine vibraţiile.
6. Surditatea este frecventă la pisicile albe cu ochi albaştri
Pisicile albe cu ochi albaştri sunt adesea complet surde. Cea mai comună genă care este implicată în această combinaţie de culoare a blănii şi a ochilor pare să provoace degenerarea structurilor urechii interne la începutul vieţii. Pisicile albe cu un singur ochi albastru(ciacâre) sunt de obicei surde la ureche pe partea ochiului albastru. Această afectare genetic este de circa 80% în populaţia general a felinelor.
Monitorizarea comportamentului în jurul zgomotelor din gospodărie poate fi cea mai eficientă modalitate de a încerca să determinaţi dacă pisica este surdă. Cu excepţia cazului în care există o anomalie structurală evidentă, pisicile sunt foarte greu de evaluat în clinică pentru pierderea auzului. Veterinarul dvs. poate face test la zgomot şi poate căuta răspunsuri, dar nu este simplu de diagnosticat. Complicaţiile la testarea răspunsului sonor sunt:
- Surditatea unei singure urechi nu poate fi evaluată;
- O pisică poate alege să nu răspundă;
- Mustaţile de pisică sunt atât de sensibile încât pot răspunde la vibraţii.
Un test de răspuns auditiv evocat de trunchi cerebral (BAER) poate fi efectuat în laboratoare pentru a testa auzul unei pisici. În timpul acestui test, electrozii sunt plasaţi astfel încât să poată capta semnale electrice de la nervi aducând informaţii de la urechea internă la creier. Această testare poate fi informativă, dar nu este foarte practică în majoritatea situaţiilor.
7. Canalele urechii normale ale pisicii se curăţă singure
Cu excepţia cazului în care se face profesional, nu curăţaţi resturile normale de ceară din canalul urechii! Ceara este produsă în canal pentru a capta praful şi agenţii patogeni care ar putea afecta timpanul sensibil. Canalele urechii mamiferelor au celule specializate cu fire de păr care aduc automat aceşti agenţi patogeni departe de interior şi timpan, către partea exterioară, unde obiceiurile normale de îngrijire ale unei pisici îi vor elimina.
Curăţarea nejustificată a urechii pisicii poate deteriora acest ciclu şi poate provoca mai mult rău decât bine. Dar dacă vi se cere să curăţaţi urechile pisicii, asiguraţi-vă că utilizaţi un produs specializat pentru a evita iritaţia.
