În timp ce americanii se bucură de călătorii fără viză, de până la 90 de zile, pe teritoriul Uniunii Europene (UE), cetăţenii români, polonezi, ciprioţi şi bulgari care doresc să călătorească în Statele Unite sunt obligaţi să obţină viză. Autorităţile de la Washington consideră că aceste patru state, care sunt membre ale Uniunii, nu îndeplinesc, încă, anumite criterii pentru scutirea de la regimul vizelor obligatorii. Între acestea, comunicatul citează faptul că ele nu eliberează paşapoarte biometrice sau nu îndeplinesc pragul de refuz al vizelor.
"Comisia va continua negocierile cu Statele Unite pentru a obţine reciprocitate deplină în privinţa regimului vizelor, cât mai rapid posibil", subliniază comunicatul, prezentând poziţia CE în cadrul acestei reuniuni la nivel de miniştri.
Întâlnirea reprezintă "încă o ocazie pentru ridicarea (acestei) probleme şi realizarea unor progrese către un dialog asupra viziunii pe termen lung despre modul cum va fi consolidată mobilitatea transatlantică şi internaţională într-un mediu sigur", mai apreciază Comisia.
Executivul european este reprezentat de comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, iar din delegaţie fac parte atât reprezentanţi ai preşedinţiei belgiene a Uniunii (miniştrii de Interne, Justiţie şi un secretar de stat pentru Migrare şi Azil), cât şi ai viitoarei preşedinţii ungare (un vicepremier şi ministrul de Interne). Statele Unite sunt reprezentate de procurorul general Eric Holder şi secretarul pentru Securitate Internă, Janet napolitano.
Pe agenda întâlnirii, în afară de problema eliminării vizelor, se mai află discuţii cu privire la criminalitatea informatică, un acord între Bruxelles şi Washington privind înregistrarea numelor pasagerilor (PNR) şi Declaraţia de la Toledo, semnată de Napolitano şi omologii ei europeni, care se referă la măsuri specifice în patru domenii (securitatea aviaţiei, schimbul de informaţii, cercetare şi activităţi internaţionale). Oficialii vor discuta şi despre securitatea transporturilor aeriene de mărfuri, în urma unor incidente recente.