Tinerii care părăsesc sistemul de protecţie specială sunt slab pregătiţi din punct de vedere practic pentru piaţa muncii, nu au uzanţa respectării normei sau a timpului de lucru, îşi cunosc foarte bine drepturile, dar nu ştiu că au şi obligaţii, rezultă dintr-un studiu prezentat luni în Bucureşti.
Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii a realizat, în luna octombrie, studiul calitativ "Angajarea tinerilor din centrele rezidenţiale - oportunităţi şi bariere actuale", la solicitarea Fundaţiei Scheherazade. Cercetarea a analizat posibilităţile pe care tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 26 ani le au după ce părăsesc sistemul de plasament.
Din analiza făcută a rezultat că tinerii instituţionalizaţi au un nivel scăzut al deprinderilor de viaţă independentă, sunt uşor de manipulat, vulnerabili, interiorizaţi, au un nivel scăzut de toleranţă şi consideră că lumea le este datoare pentru situaţia de dificultate în care se află, iar oferta de îngrijire şi protecţie din partea centrului li se cuvine. Studiul a mai arătat că România are o legislaţie înalt protectivă a drepturilor copiilor instituţionalizaţi, iar tinerii aflaţi în această situaţie sunt conştienţi de drepturile conferite de lege, însă nu acceptă că au şi obligaţii. Astfel, tinerii care au între 17 şi 20 ani şi sunt în centre au temeri, incertidini şi speranţă exaltată în traiectoria de viaţă şi reuşita imediată, dar şi probleme generate de sistemul de pregătire vocaţională (calificări dobândite fără suficientă practică şi aşteptări mari legat de venituri şi tipul de muncă). Mulţi dintre ei nu urmează licee/şcoli profesionale care să le asigură calificarea care le place sau care le este favorabilă şi intră accidental în contact cu o meserie, pentru că în centre există puţină flexibilitate pentru aşa ceva.
Referitor la abilităţile de viaţă independentă, tinerii de 17 - 20 ani din sistemul de protecţie specială fac curat în cameră, dar nu au sarcini la spălătorie, iar în centrele de plasament publice, activitatea la bucătărie este "în ilegalitate", astfel încât ei consideră că personalul auxiliar este plătit să îi servească.
Din studiu rezultă că în centrele private şi în căsuţele de tip familial există o flexibilitate mai mare, ei fiind antrenaţi în activităţi gospodăreşti şi administrative. "Iniţiativa personală de a ajuta există accidental", a precizat cercetătorul Simona Ilie, de la Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii. Tot accidental este şi contactul cu munca, aceasta fiind prestată doar pentru bani de buzunar.
Când sunt întrebaţi ce şi-ar dori să facă profesional, cei mai mulţi dintre ei spun că nu ştiu sau nominalizează meserii despre care au auzit, dar care pot fi complet nepotrivite pentru ei (ex. avocat, medic etc.) Astfel, primul contact al lor cu piaţa muncii este un eşec şi atunci când merg să se angajeze preferă să nu spună că vin din centre de plasament pentru că "pierd avantajul de a negocia".
În momentul în care ei părăsesc centrul de plasament, apare prima etapă când au responsabilităţi în schimbul drepturilor şi cei mai mulţi nu pot rezista angajatorului care aşteaptă o anume conduită, ritm de muncă, normă de producţie. Astfel, ei ajung să migreze între furnizorii de diferite servicii sociale (o masă caldă, duş săptămânal, adăpost de noapte, haine, alcătuire CV, servicii de inserţie profesională) şi intră, voit sau nu, în regula străzii, unde ei sunt extrem de vulnerabili, creduli în faţa promisiunilor, foarte expuşi la comportament deviant (furt, cerşetorie, prostituţie şi consum de drog/ alcool).
Cele mai frecvente probleme la integrarea tinerilor pe piaţa muncii sunt: lipsa unei calificări, inexistenţa uzanţei respectării normei, a ritmului de lucru, dar mai ales a ierahiei, incapacitatea de a-şi lua angajamentul pe perioadă mai îndelungată, neîncredere în propriile forţe şi în posibilitatea de a reuşi.
Din studiu rezultă că, de cele mai multe ori, companiile de mari dimensiuni/ internaţionale sunt mai deschise la probleme sociale, însă se "arde" etapa de practică, de acomodare, respectiv de mediere post angajare.
