Selecţia personalului Televiziunii Române care urmează să fie disponibilizat va fi declanşată după data de 1 octombrie, urmând ca deciziile de concediere să fie făcute din 20 noiembrie.
Potrivit unui comunicat al SRTv remis AGERPRES, în perioada 13 - 24 septembrie, a fost reanalizată de către conducerea instituţiei şi partenerii sociali structura de personal care urmează să fie disponibilizată, reprezentanţii sindicatului fiind de acord ca numărul posturilor desfiinţate să fie mai mic faţă de cifra propusă iniţial privind intenţia de concediere colectivă, respectiv 872 de posturi faţă de 962.
''Criteriile şi etapele procesului de selecţie a personalului SRTv au fost stabilite de conducere şi partenerii sociali. Potrivit calendarului de implementare a acţiunilor Programului de redresare economică a SRTv, în perioada 13-24 septembrie, au avut loc runde de discuţii în cadrul procesului de consultări în vederea concedierilor colective. (...) În cadrul consultărilor au fost stabilite etapele, procedurile şi criteriile procesului de selecţie a personalului SRTv'', se arată în comunicatul citat.
Preşedintele director general al SRTv, Claudiu Săftoiu, susţine că în cadrul procesului de selecţie vor prevala criteriile profesionale, evaluarea performanţelor profesionale, realizată în luna septembrie 2012, constituind un criteriu eliminatoriu pentru înscrierea la procesul de selecţie pentru toţi angajaţii, indiferent de funcţia ocupată sau vechimea în TVR.
''Procesul de selecţie va consta în trei etape care vor fi notate şi cărora li se vor aplica ponderi, respectiv: memoriul de activitate, testul grilă şi interviul, iar pentru domeniile de activitate comune se vor constitui atât comisii de selecţie, cât şi o comisie de rezolvare a contestaţiilor'', se precizează în comunicatul SRTv.
Potrivit notificării privind concedierea colectivă transmise Sindicatului pentru Unitatea salariaţilor TV, numărul total de salariaţi al societăţii la data de 26 septembrie 2012 este de 3.274 din care 96 funcţii de conducere şi 3178 funcţii de execuţie, din care 1.581 personal de specialitate şi 1.693 personal suport.
În adresă sunt trecute şi motivele care determină concedierea preconizată, acestea constând în ''necesitatea obiectivă de reducere a costurilor operaţionale şi de funcţionare a instituţiei, cu scopul stingerii datoriilor acumulate şi de acoperire a cheltuielilor de modernizare şi retehnologizare a fluxurilor interne de producţie''.
Alte motive vizează existenţa în structura de personal de la nivelul Societăţii Române de Televiziune a unui număr de locuri de muncă ce nu mai pot fi justificate în raport cu activitatea desfăşurată, dar şi repartizarea nejudicioasă a salariaţilor pe emisiuni, ducând la ineficientă atât din punct de vedere creator cât şi din punct de vedere al necesarului de producţie, reflectată prin existenţa unui număr foarte mare de direcţii, şi anume şapte astfel de structuri şi mai ales a unui număr foarte mare de departamente, respectiv 25, conducând la un număr foarte mare de funcţii de conducere.
Printre motive se numără şi menţinerea emisiei regionale a studiourilor teritoriale care îşi vor păstra, în urma reorganizării, în conformitate cu necesităţile obiective, rolul de a furniza emisiuni regionale, emisiuni speciale pentru minorităţi şi totodată ştiri zilnice pentru Direcţia Ştiri, care urmează a fi folosite în jurnalele TVR1 şi TVR2 Cultural.
Potrivit notificării, TVR3 va difuza emisiuni produse exclusiv de studiourile teritoriale, cu obligativitatea de a nu genera costuri suplimentare faţă de resursele alocate studiourilor teritoriale, iar canalul TVR internaţional va folosi exclusiv producţiile TVR1 şi TVR2 Cultural, în funcţie de limitările de licenţă.