22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România şi Slovenia, singurele state din UE în care preţurile producţiei industriale au rămas stabile în ianuarie
România şi Slovenia, singurele state din UE în care preţurile producţiei industriale au rămas stabile în ianuarie

Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 1,2% în Uniunea Europeană (UE 28) şi cu 0,9% în zona euro în luna ianuarie 2015, comparativ cu luna decembrie 2014, însă România şi Slovenia au fost singurele state UE în care preţurile producţiei industriale au rămas stabile, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au scăzut în 23 de state membre UE, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Olanda (minus 3,6%), Lituania (minus 3,1%) şi Marea Britanie (minus 2,9%). Singurele creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost înregistrate în Letonia (0,4%), Luxemburg şi Malta, ambele cu o creştere de 0,1%.
În ritm anual, în ianuarie 2015 comparativ cu ianuarie 2014, preţurile producţiei industriale au scăzut cu 4,1% în UE şi cu 3,4% în zona euro. Cu excepţia Luxemburgului, preţurile producţiei industriale au scăzut în toate statele membre, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Olanda (minus 10,9%), Lituania (minus 10,6%) şi Marea Britanie (minus 9,5%). România se numără printre statele unde producţia industrială a înregistrat cele mai mici scăderi (minus 1,0%), scăderi mai mici fiind înregistrate doar în Slovenia şi Letonia.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, preţurile producţiei industriale din România au scăzut pe total cu 0,3%, în ianuarie 2015, comparativ cu luna decembrie 2014, pe piaţa internă rămânând la acelaşi nivel, în timp ce pe cea externă fiind mai mici cu 0,8%. De asemenea, în ianuarie 2015, comparativ cu ianuarie 2014, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 2,1%, preţurile producţiei industriale livrată pe piaţa internă au scăzut cu 1%, iar preţurile producţiei industriale livrată pe piaţa externă au scăzut cu 4,3%.


Articole înrudite