21 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România aderă la Uniunea Bancară Europeană
România aderă la Uniunea Bancară Europeană

Primul pas pentru aderarea României la Uniunea Bancară Europeană a fost deja făcut, arată un document al conducerii BNR. Calendarul estimativ al aderării ţării noastre la Mecanismul Unic de Supraveghere şi la Mecanismul Unic de Rezoluţie a fost prezentat de către prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu, săptămâna trecută, în cadrul forumului-dezbatere „Academica BNR”, care a avut loc la Constanţa.
Acest calendar indică faptul că primul pas în direcţia aderării sistemului bancar autohton la cel unic centralizat european îl reprezintă transpunerea aquis-ului rezoluţie şi garantarea depozitelor. Acest prim pas a început deja în trimestrul al treilea al acestui an, care se încheie la finele lunii septembrie, şi se va finaliza la începutul trimestrului al patrulea, adică în luna octombrie, când vor fi iniţiate consultările cu experţii Băncii Centrale Europene (BCE).
Consultările tehnice cu experţii BCE vor continua timp de un an de zile, până la finele celui de-al treilea trimestru al anului viitor. În această perioadă, autorităţile bancare române vor elabora proiectele de modificare a cadrului legal necesare pentru aderare. Următoarea etapă va fi ca BNR să actualizeze proiectele în funcţie de opiniile specialiştilor BCE. Pentru aceasta, termenul va fi din trimestrul al treilea 2015 până în al doilea trimestru din 2016.
Un alt proces important, care va demara în luna octombrie 2014 şi va dura până la finele anului viitor, este exerciţiul de evaluare cuprinzătoare a instituţiilor de credit.
Pasul important de transmitere către BCE a cererii de aderare la Uniunea Bancară este programat să aibă loc peste un an, în al treilea trimestru din 2015. Din momentul primirii cererii, oficialii BCE îşi rezervă un termen până la începutul celui de-al patrulea trimestru din 2016 pentru a analiza cererea României de cooperare strânsă.
Între timp, România va adopta cadrul legal necesar şi va notifica BCE în legătură cu acest lucru până în trimestrul al doilea al anului 2016. Iar momentul aderării, marcat prin decizia BCE privind cooperarea strânsă cu sistemul bancar românesc este programat pentru finele anului 2016.

Ce presupune Uniunea Bancară Europeană

Obiectivul întăririi reglementării şi supravegherii sectorului financiar european: răspuns eficace la criza financiară  - creşterea rezistenţei la factorii de risc a instituţiilor financiare – asigurarea fluxului de fonduri pentru economie.
În ce constă, de fapt Uniunea Bancară? În opinia lui Georgescu, aceasta este un „pilon fundamental al întăririi Uniunii Economice şi Monetare”. Mai concret, Uniunea Bancară este necesară pentru recâştigarea încrederii şi asigurarea stabilităţii zonei euro. Totodată, consolidarea pieţei unice a serviciilor financiare presupune elaborarea unui set unic de reguli în domeniul bancar din care rezultă o competiţie sănătoasă şi o bună funcţionare a intermedierii financiare.
Totodată, reprezentantul BNR mai subliniază că „adâncirea integrării europene privind activitatea bancară este strict necesară pentru gestionarea riscului de contagiune regională”. În plus, mecanismul unic de supraveghere a băncilor din zona euro şi din statele membre participante, alături de mecanismul unic de rezoluţie şi de schemele de garantare a depozitelor reprezintă, toate la un loc, „o condiţie fundamentală pentru dezvoltarea unui sector bancar european sigur, responsabil şi generator de progres economic”, mai spune Florin Georgescu, în prezentarea sa.


Articole înrudite