02 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Referendum pe Justiţie: Care sunt cele două întrebări de pe buletinul de vot
Referendum pe Justiţie: Care sunt cele două întrebări de pe buletinul de vot

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, 25 aprilie 2019, decretul privind organizarea referendumului din 26 mai. "Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru organizarea unui referendum naţional", a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. Ea a prezentat întrebările de la referendumul care va avea loc pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare. "Luând act de preocuparea intensă şi constantă a societăţii româneşti faţă de necesitatea combaterii fenomenului corupţiei, a asigurării integrităţii şi exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, precum şi de nevoia unui cadru legislativ coerent şi stabil, având în vedere hotărârea Parlamentului României nr. 8/2019 privind solicitarea preşedintelui României referitoare la organizarea unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional, în temeiul prevederilor art. 2, 90 şi 100 alin. 1 din Constituţie, art. 2 alin. 1 lit. c, art. 11, art. 12 alin. 2 şi a art. 15 alin. 1 lit. c din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele României decretează: Art. 1 Poporul român este chemat să-şi exprime voinţa la următoarele probleme de interes naţional: 1. Interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; 2. Interzicerea adoptării de către Guvern a OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi a organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe; Art. 2 Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1 cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin ”DA” sau ”NU”; cu privire la următoarele întrebări: 1. ”Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”; 2. ”Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”; Art. 3 Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European", a arătat Dobrovolschi.


Articole înrudite