Pe blogul său, publicaţia Financial Times scrie că, indiferent dacă noul Executiv de la Bucureşti va reuşi să funcţioneze conform planurilor anunţate, acest lucru nu va însemna neapărat "sfârşitul problemelor politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi ale aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta". "Cu cât se apropie alegerile locale şi parlamentare, preşedintele şi coaliţia lui vor fi supuşi unor presiuni din ce în ce mai mari, pe măsură ce ei vor încerca să-şi recâştige popularitatea" compromisă de programul de austeritate impus de Fondul Monetar Internaţional, de la care România a împrumutat bani.
"Dacă ideea este să se echilibreze continuitatea unei politici (a fostului Guvern – n.r.) cu «întinerirea» echipei guvernamentale, atunci va fi un succes", scrie FT pe blogul său, citând fragmente din discursurile noului premier Mihai Răzvan Ungureanu: "Acesta este un Guvern căruia merită să i se acorde încredere şi care care este gata să demonstreze că aceasta este o schimbare a generaţiei politice şi a principiilor de guvernare. (...) Acesta este un Guvern foarte tânăr. Printre ei (cei aleşi – n.r.) există profesionişti excepţionali".
Publicaţia face apoi o "radiografie" politică a premierului şi a experienţei sale în structurile statului, scriind că fostul "şef al Serviciilor de Informaţii Externe intră în funcţie (cea de premier – n.r.) cu prea puţină experienţă politică personală, dar cu un bagaj impresionant de cunoştinţe politice". "Mulţi români sunt suspicioşi cu oricine are legături cu servicii de securitate, având încă în memorie rolul brutal al fostelor servicii represive din vremea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu", notează FT. Blogul publicaţiei mai scrie că Ungureanu este "un vechi aliat al preşedintelui Băsescu – veteran PDL-ist, care încearcă acum să recâştige o parte din popularitatea pierdută a partidului său".
Dar pare să nu mai aibă timp, deoarece "alegerile locale au loc la începutul verii, iar cele parlamentare, în noiembrie... iar PDL are un sprijin de 20%, faţă de 50% cât are USL, alianţa opoziţiei". Iar dacă creşterea PIB va fi sub 2%, va fi şi mai rău pentru Băsescu şi aliaţii lui, conchide FT.