Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) este al treilea minister care se angajează să utilizeze aplicaţia informatică a Autorităţii Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) prin care subiectele sunt extrase aleator, astfel fiind redusă la minim posibilitatea de fraudare.
Potrivit unui comunicat al MIPE, ministrul de resort, Cristian Ghinea, a semnat marţi cu preşedintele ANFP, Liviu Mălureanu, un protocol de colaborare prin care va fi utilizată aplicaţia informatică de extragere automată a subiectelor dezvoltată de Autoritate.
"Reforma administraţiei publice este una dintre reformele esenţiale pentru modernizarea României, pe care am inclus-o în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Unul din paşii către schimbarea radicală a modului de recrutare a funcţionarilor publici este accesul pe merit în funcţiile publice, iar aplicaţia ANFP pune bazele acestui demers", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Potrivit acestuia, aplicaţia va fi utilizată cu prilejul celor 21 de concursuri ce vor avea loc la MIPE în septembrie.
"Ne dorim concursuri pe bune ceea ce începe cu eliminarea posibilităţii de fraudare. Ne dorim ca toate ministerele să utilizeze aplicaţia informatică pe care ANFP o pune la dispoziţie şi, în curând, acest instrument să devină obligatoriu. În continuare, aşa cum este prevăzut în PNRR, vom lansa în 2022 proiectul pilot pentru trecerea la concursurile de tip EPSO", a afirmat, la rândul său, preşedintele ANFP.
Protocolul de colaborare presupune ca ANFP să pună la dispoziţie, cu titlu gratuit, de către ANFP, a modulului de extragere a subiectelor de către comisia de concurs pentru ocuparea funcţiilor publice.
Coordonarea aplicării acestui protocol la nivelul MIPE este asigurată de secretarul de stat Marius Vasiliu, se precizează în comunicat. (sursa Agerpres)