18 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un nou început pentru Oţelul
Un nou început pentru Oţelul

Superliga s-a reluat în weekend cu partidele celei de-a 22-a etape. După o iarnă agitată, cu multe schimbări atât la nivelul băncii tehnice cât şi a lotului de jucători, Oţelul va juca sâmbătă de la ora 19.30 pe teren propriu cu Petrolul Ploieşti. Se anunţă un duel interesant şi la nivelul celor două bănci tehnice între Ovidiu Burcă şi Adrian Mutu, doi antrenori tineri dornici de performanţe.

„Aşteptările sunt întotdeauna mari, ţinând cont de ceea ce reprezintă Oţelul Galaţi atât în ţară, dar mai ales în oraş. Oamenii vor să vadă o echipă ambiţioasă, curajoasă. A fost o perioadă deloc facilă pentru noi, dar eu sunt optimist, pentru că i-am văzut pe băieţi cât de bine s-au implicat, cât de receptivi au fost la mesajele pe care le-am trimis şi la indicaţiile pe care le-am dat în această perioadă. Cel mai important pentru toată lumea este că acesta e un restart, dacă îl putem numi aşa. Avem nevoie ca oamenii să vină alături de noi. I-am văzut pe băieţi foarte motivaţi. Întâlnim un adversar dificil, o echipă matură, masivă. Nu întâmplător sunt în partea de sus a clasamentului. Dar eu aştept cu nerăbdare acest prim meci şi sunt convins că vom face un meci bun. Este un duel între doi antrenori tineri, doi tehnicieni care vor să îşi construiască o carieră în această meserie, şi cred că va ieşi un joc interesant. Niciodată nu mă gândesc foarte mult să pregătesc un meci într-un anumit fel. Ceea ce încercăm să construim mereu este să avem aceeaşi atitudine în faţa fiecărui adversar. La fotbal respecţi pe toată lumea până începe meciul”, a declarat antrenorul Ovidiu Burcă.

După 21 de etape, Oţelul ocupă locul 11 cu 24 de puncte.


Articole înrudite