25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liviu Dragnea: Trebuie să avem o poziţie pragmatică în privinţa gazelor de şist
Liviu Dragnea: Trebuie să avem o poziţie pragmatică în privinţa gazelor de şist
Prezent, duminică, la Vaslui, Liviu Dragnea a afirmat că exploatarea gazelor de şist ar putea reprezenta resursele necesare pentru dezvoltarea României, însă prioritară este protecţia populaţiei împotriva oricăror riscuri, inclusiv cele ale sărăciei. "Noi trebuie să avem o poziţie pragmatică. Avem informaţii că în subsol sunt aceste resurse naturale (n.r. - gazele de şist) într-o cantitate suficient de mare astfel încât să ajute zonele de unde vor fi extrase, precum şi economia naţională. Avem două variante: cea în care permitem, în primul rând, să se verifice dacă informaţiile sunt corecte, şi cea în care spunem "nu" din start. Atunci, dacă nici aceste resurse potenţiale nu sunt folosite, încep să mă gândesc de unde mai găsim resurse pentru dezvoltare? Primul lucru care trebuie să ne intereseze pe toţi este protecţia populaţiei împotriva oricăror riscuri, dar să ne gândim serios şi cu toată deschiderea şi la protejarea populaţiei împotriva sărăciei", a declarat Dragnea.
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea consideră că populaţia ar trebui să fie "onest" informată şi de persoane "avizate" în ceea ce priveşte explorarea şi exploatarea gazelor de şist în România. "Ştiu că s-au făcut asemenea exploatări de gaze de şist în Statele Unite ale Americii şi nu am văzut acolo decât că preţul gazelor a scăzut foarte mult, iar asta înseamnă că industria s-a dezvoltat foarte tare. Populaţia a plătit mai puţin şi economia americană a fost ajutată foarte mult de exploatarea gazelor de şist. De ce nu am putea încerca şi noi, până la urmă? Contează şi părerea populaţiei, dar trebuie să ne uităm cu mare atenţie cât de mult este avizată şi informată populaţia şi, mai ales, cât de corect şi onest este informată. Să vedem cu foarte mare sinceritate cine tot întreţine şi cine încearcă să informeze sau să dezinformeze populaţia într-un fel sau altul. Este foarte simplu: putem rămâne cu gazele de şist în subsol, dar la suprafaţă cu aceeaşi lipsă de bani", a conchis Liviu Dragnea.
Dragnea a făcut aceste declaraţii în contextul în care, în ultima perioadă, la Oradea, Arad, Timişoara, Cluj-Napoca, Vaslui şi Bârlad au avut loc, joi seară, proteste faţă de exploatarea gazelor de şist, la care au participat câteva sute de persoane.


Articole înrudite