24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gradul de ocupare oficial din pensiuni este 10,4%, dar patronatele din domeniu raportează o cifră dublă, diferenţa de turişti nefiind înregistrată, a declarat luni în urma unei conferinţe Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). "Gradul de ocupare oficial în pensiuni este de 10,4%. Există şi un grad de ocupare neoficial, raportat de federaţiile patronale din turism şi care consideră că uneori se poate duce şi către dublul acestei cifre, pentru că sunt persoane care înregistrează numai o parte dintre cei care vin să se cazeze", a spus Bărhălescu. El a afirmat însă că nu poate fi cuantificat cu exactitate numărul turiştilor care sunt cazaţi la negru. "Putem să spunem că este vorba de jumătate din numărul turiştilor cazaţi, dar nu avem în acest moment statistici oficiale. Considerăm că un sistem informatizat de evidenţă a turiştilor cu siguranţă ar aduce numai beneficii şi celor care au pensiuni turistice, în sensul că ar putea în urma evidenţelor pe care le depun să genereze apoi o întoarcere prin investiţiile care s-ar face în zonă", a spus el.
Oficialii patronatelor din domeniul pensiunilor au spus că în acest an numărul de turişti a scăzut în Maramureş, dar a crescut pe Valea Prahovei. Secretarul de stat explică aceste informaţii prin faptul că Valea Prahovei s-a promovat mai mult în acest an, spre deosebire de Maramureş. "Cu federaţiile din turism încercăm să găsim metode de a-i aduce la oficial pe absolut toţi cei care lucrează corect şi oferă servicii de calitate. Încercăm să armonizăm legislaţia şi să oferim suport celor care investesc în turism", a mai spus el.
Oficialul MDRT a adăugat că instituţia pe care o reprezintă intenţionează să sprijine pensiunile pentru a creşte media de înnoptare de la 2,4 nopţi la 3-4 nopţi. Vor fi astfel finanţate proiecte de agrement, care îi vor face pe turişti să rămână mai multe zile la o pensiune, dar şi promovarea în ţară şi străinătate. Bărhălescu a mai spus că gradul mic de ocupare al unităţilor de cazare din România, penultimul din Europa, este tras în jos tocmai de pensiuni.
Potrivit datelor Eurostat, gradul de ocupare al unităţilor de cazare din România a fost de 32,9% în vara anului trecut, iar singura ţară europeană care stă mai prost la acest capitol este Lituania, cu 31,6%. "Sunt prea ţărani ca să facă turism, dar n-ar putea face turism dacă n-ar fi ţărani", a afirmat oficialul MDRT, referindu-se la proprietarii de pensiuni.


Articole înrudite