Strategia de dezvoltare a ecoturismului începe să contureze o dezvoltare durabilă a turismului verde, în zonele cu potenţial, şi creşte gradul de conştientizare în rândul autorităţilor locale, în condiţiile în care aproximativ 23% din teritoriul României este acoperit de arii naturale protejate, cu o biodiversitate unică în Europa, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-un comunicat al ministerului de profil remis Agerpres.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, 30 mai 2019, Strategia de dezvoltare a ecoturismului, act normativ care urmăreşte promovarea destinaţiilor ecoturistice şi care creează cadrul legislativ necesar dezvoltării turismului în zone protejate fără a avea impact negativ asupra mediului natural.
"România are un potenţial uriaş din perspectiva ecoturismului. Strategia adoptată astăzi contribuie nu doar la dezvoltarea turismului, ci mai ales la conturarea unui nou stil de viaţă al comunităţilor locale bazat pe principiile sustenabilităţii. Acest act normativ va fi urmat de alte legi subsecvente care vor reglementa cu exactitate toate aspectele acestui domeniu extrem de important pentru ţara noastră. Era necesară o asemenea strategie mai ales că aproximativ 23% din teritoriul României este acoperit de arii naturale protejate, cu o biodiversitate unică în Europa. Consider că această Strategie începe să contureze o dezvoltare durabilă a turismului verde, în zonele cu potenţial şi, mai mult decât atât, creşte gradul de conştientizare în rândul autorităţilor locale în acest domeniu. Un aspect important din acest document vizează componenta educativă, prin care autorităţile şi oamenii locului să conştientizeze valoarea conservării mediului natural", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Printre măsurile cuprinse în Strategie se numără dezvoltarea unei reţele de destinaţii ecoturistice prin recunoaşterea criteriilor pe baza cărora localităţile sau anumite zone pot fi încadrate în această categorie.
De asemenea, actul normativ prevede şi identificarea unor soluţii pentru dezvoltarea turismului durabil în interiorul destinaţiilor.
"Este important ca atunci când vorbim despre ecoturism, să existe o infrastructură care să permită accesul turiştilor în aceste zone. Ariile naturale protejate capătă o valoare reală în turism dacă devin accesibile pentru vizitare. O organizare deficitară a acestor zone sensibile sau lipsa acesteia le expune degradării provocate de presiunea turistică. Tocmai de aceea Strategia de dezvoltare a ecoturismului urmăreşte atât promovarea turistică cât şi crearea cadrului pentru un turism durabil, astfel încât generaţiile viitoare să se poată bucura de destinaţiile ecoturistice din ţara noastră", a mai spus ministrul Turismului.
În plus, pentru protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural, vor fi sprijinite iniţiativele de dezvoltare de ecomuzee, muzee şi colecţii etnografice.
Totodată, actul normativ mizează şi pe creşterea gradului de conştientizare în rândul comunităţilor locale privind posibilităţile de dezvoltare în domeniu, prin afaceri de familie sau prin crearea unor produse ecoturistice de către mici întreprinzători locali.
Strategia va contribui şi la promovarea ecoturismului prin realizarea unor branduri locale pentru destinaţiile din această categorie, se mai arată în comunicatul Ministerului Turismului.