24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aproape 75% dintre părinţi nu sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare, iar dintre cei peste 25% care doresc înfiinţarea acesteia, aproximativ 65% consideră că sistemul de învăţământ nu este pregătit pentru a introduce această clasă din anul şcolar 2012-2013, potrivit unui sondaj FSLI.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a făcut, în perioada 21-27 februarie, un sondaj de opinie on-line în rândul personalului din învăţământ şi părinţilor. Conform acestui sondaj, 25,88% dintre părinţi sunt mulţumiţi de înfiinţarea clasei pregătitoare, iar 74,12% nu sunt de acord cu înfiinţarea acesteia. Dintre cei care sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare, 65,15% consideră că sistemul de învăţământ nu este pregătit pentru a introduce această clasă începând cu anul şcolar 2012-2013. "În privinţa profesorilor care au răspuns la acest sondaj, rezultatele sunt asemănătoare cu cele efectuate în rândul părinţilor, diferenţele fiind sub marja de eroare de 3%", se arată într-un comunicat de presă al FSLI.
Dintre cele 1.863 de persoane chestionate, 55,56% susţin că această clasă trebuie să funcţioneze la grădiniţă.
Potrivit respondenţilor, cele trei condiţii minime necesare funcţionării optime a clasei pregătitoare sunt: baza materială, respectiv bănci, scaune, grupuri sanitare, spaţiu suficient în sala de curs; existenţa programei şcolare; corpul profesoral special format. Aproximativ 74% dintre cei care au răspuns la chestionar consideră că cele trei condiţii minime trebuie asigurate de către minister, 17% de către autorităţile locale şi 9% de către părinţi şi profesori. "Fără aceste condiţii minime, principalele riscuri enumerate de către respondenţi sunt: copii suprasolicitaţi, nesupravegheaţi, surmenaţi, stresaţi şi obosiţi; dezechilibrul emoţional, şi nu numai, al copilului la o vârstă atât de fragedă; copiii vor fi cobaii unui experiment nereuşit; premisele creşterii abandonului şi eşecului şcolar; randament şcolar scăzut; dezvoltarea fizică defectuoasă din cauza mobilierului şcolar", a precizat FSLI.
La sondajul realizat on-line de către FSLI au răspuns 1.865 de persoane, dintre care 765 de părinţi. Marja de eroare a sondajului este de 3%.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, au convenit, în urma analizării situaţiei înscrierii copiilor în şcoli, că ordinul emis deja de minister pentru stabilirea acestor proceduri nu trebuie modificat. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, declara că părinţii vor avea dreptul de a-şi înscrie copiii la orice şcoală doresc şi fără o evaluare şcolară prealabilă, după un calendar clar stabilit, şi anume în şcolile apropiate locuinţei, până la 5 martie, sau la alte şcoli, în intervalul 5-20 martie. În cazul în care numărul copiilor înscrişi depăşeşte capacitatea unităţii de învăţământ, variantele sunt ca Inspectoratul Şcolar să încerce să mărească numărul de locuri în clase, să fie aplicate criterii sociale (handicap, alţi fraţi în aceeaşi şcoală) sau criterii proprii ale şcolii avizate deja de către inspectoratele locale.
Curtea de Apel Bucureşti a început să judece, marţi, cererile formulate de mai mulţi părinţi de anulare a ordinului ministrului Educaţiei privind înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I, care ar urma să înceapă în 5 martie. Părinţii au dat în judecată Guvernul şi Ministerul Educaţiei nemulţumiţi că în urma acestui act normativ nu îşi vor mai putea înscrie copiii decât în şcolile de care aparţin cu domiciliul. În acţiunea depusă la instanţă părinţii arată că Ordinul 3064/2012 este neconstituţional, că le îngrădeşte mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de Constituţie şi că pentru asumarea lui societatea civilă, părinţii şi cadrele didactice nu au fost consultaţi.
Avocatul părinţilor din acest dosar, Mihai Radu, a declarat că există pe rolul Curţii de Apel Bucureşti patru acţiuni de suspendare a acestui ordin, ele fiind continuate implicit de patru acţiuni de anulare a Ordinului nr. 3064. Mihai Radu a spus că aproximativ 80 de părinţi au acţionat deja instituţiile statului în instanţă, dar acestora li s-ar putea alătura mulţi alţii. El a arătat că sistemul este foarte greoi şi, deşi nu este menţionat expres în ordin, în practică cele patru etape de înscriere prevăzute nu permit părinţilor decât varianta înscrierii copilului la şcoala de circumscripţie. "Prin orice altă alegere părintele riscă să-şi înscrie copilul în etapa a patra la şcolile rămase cu locuri libere, care vă daţi seama că sunt şcolile cele mai slabe din localităţi", a precizat Mihai Radu.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, prima etapă a înscrierilor s-a desfăşurat în intervalul 5-16 marie, când părinţii au depuse cererile de înscriere a copiilor la şcoala de circumscripţie. A doua etapă a înscrieri a avut loc în perioada 20-27 martie, când au fost completate cererile de către părinţii care au domiciliul în altă circumscripţie şcolară, pe locurile rămase libere. A treia etapă va fi între 23 şi 25 martie, când are loc înscrierea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat, în etapa a doua, înscrierea la altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, dar care nu au fost admişi şi solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie. Ultima etapă de înscriere cuprinde două perioade. Între 2 şi 9 mai are loc înscrierea pe locurile disponibile, la unităţile dorite, a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la altă şcoală decât cea de circumscripţie, dar au fost respinşi iniţial din lipsă de locuri. Ulterior, între 11 şi 18 mai vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate.

Articole înrudite