Toate partidele care candidează la alegerile pentru Parlamentul European au anunţat public în repetate rânduri că rezultatul obţinut va fi un barometru pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.
PSD îşi va anunţa candidatul pentru Cotroceni abia după alegerile europene din 25 mai. PMP, prin vocea Elenei Udrea şi a lui Traian Băsescu, spune că imediat după europarlamentare partidele de dreapta ar trebui să se aşeze la masa negocierilor, pentru a se pune de acord asupra unui candidat comun la prezidenţiale.
PDL, conform ultimelor declaraţii ale lui Vasile Blaga, nu respinge această variantă, cu condiţia ca atacurile politice între formaţiunile de dreapta să înceteze, iar singura ţintă a luptei acestor partide să fie PSD şi guvernul Ponta. Crin Antonescu va fi sau nu va fi candidatul PNL pentru Cotroceni tot după europarlamentare, acesta declarând că, dacă liberalii nu obţin cel puţin 20%, va demisiona din fruntea partidului.
Ne aflăm în situaţia în care singurul candidat anunţat oficial pentru prezidenţiale este Cătălin Predoiu, din partea PDL. Crin Antonescu s-a plasat singur sub zodia probabilităţii, fiind condiţionat de rezultatul liberalilor la europarlamentare.
Aşadar partidele cultivă în opinia publică ideea că adevărata piatră de încercare pentru prezidenţiale va fi rezultatul obţinut la alegerile europene. Din mai multe motive, lucrurile nu stau deloc aşa.
Mai întâi ar trebui să ne uităm la prezenţa la vot la europarlamentarele din iunie 2009 şi la prezidenţialele din acelaşi an: 27,6% la primele, faţă de 54,1% în turul întâi şi 57% în turul doi, la următoarele. Prezenţa atât de scăzută la vot pentru alegerile europene se datorează şi faptului că românii nu sunt informaţi despre importanţa reprezentării României în Parlamentul European, pe de o parte, dar şi despre activitatea europarlamentarilor români, pe de altă parte.
Alegerile europene sunt un test înşelător pentru prezidenţiale şi din alt punct de vedere. PSD şi-a propus să obţină un rezultat de 35% şi e puţin probabil că va obţine mai mult. Este evident că partidele de dreapta şi centru-dreapta vor avea, prin însumarea procentelor, un rezultat mai bun. Însă asta nu garantează dreptei că va da următorul preşedinte şi că PSD este încă de pe acum scos din cursă. De ce?
Mai întâi, pentru că electoratul de stânga va fi mult mai motivat să-şi aleagă preşedintele, decât să voteze nişte nume care câştigă salarii “astronomice” ca europarlamentari. Apoi, pentru că nici baronii PSD (aproape jumătate dintre ei cu probleme penale) nu sunt în mod special interesaţi să mobilizeze electoratul pentru alegerile europene, aşa cum o vor face cu siguranţă la cele prezidenţiale, unde într-un fel îşi joacă şi propria carte. Aceşti baroni primesc acum fonduri prin ministerul condus de Dragnea, dar se simt trădaţi de primul ministru Ponta, altfel spus, lăsaţi vulnerabili în faţa justiţiei. În ultima perioadă DNA a deschis mai multe dosare de corupţie împotriva unor preşedinţi de consilii judeţene aparţinând PSD.
Cele de mai sus sunt un motiv în plus pentru care Ponta amână să-şi anunţe candidatura pentru Cotroceni sau să facă public numele candidatului surpriză al PSD.
De cealaltă parte, un proiect comun de unificare a dreptei nu este realizabil după alegerile europene. Oricâte invitaţii la fraternizare am auzit şi vom mai auzi dinspre partidele de dreapta şi centru-dreapta, cred că în primul tur vom avea cel puţin trei candidaţi din această zonă politică: de la PNL, PDL şi PMP. Dacă nu cumva mai mulţi. Important e ca în al doilea tur partidele de dreapta să-l susţină, nu doar declarativ, ci prin mobilizarea electoratului, pe contracandidatul stângii.
În caz contrar, din noiembrie vor urma zece ani în care PSD va avea toată puterea în România. Aceasta e problema reală asupra căreia românii au timp suficient să se gândească, până la alegerile prezidenţiale.
