Comisia Europeană solicită restituirea unei sume totale de 318 milioane de euro, reprezentând fonduri din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) cheltuite în mod incorect de 11 state membre, în cazul României fiind vorba despre 4,51 milioane de euro, se arată într-un comunicat al CE.
Potrivit sursei citate, unele dintre aceste sume au fost deja recuperate de la statele membre, astfel că impactul financiar al deciziei va fi de aproximativ 315 milioane de euro. Banii revin la bugetul Uniunii Europene deoarece nu au fost respectate reglementările comunitare sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare.
România trebuie să dea înapoi 4,51 milioane de euro, iar impactul corecţiei va fi de 4,24 de milioane de euro. Corecţiile au fost aplicate pentru nedefinirea anumitor condiţii agricole şi de mediu, pentru controale efectuate în mod parţial şi pentru deficienţe ale sistemului de sancţiuni.
Cele mai mari corecţii au fost aplicate Franţei, care va da înapoi 255,66 milioane de euro, dintre care 238,90 milioane de euro, pentru deficienţe privind alocarea de drepturi la plată. Portugalia a primit sancţiuni în valoare de 17,46 milioane de euro, pentru deficienţe privind ecocondiţionalitatea, pentru plăţi aferente unor animale neidentificate şi calitatea nesatisfăcătoare a controalelor la faţa locului.
Statele membre sunt responsabile cu gestionarea majorităţii plăţilor din cadrul Politicii Agricole Comune, în principal prin intermediul agenţiilor lor de plăţi. De asemenea, statele membre sunt responsabile cu controalele.
Pe de altă parte, Comisia desfăşoară peste 100 de audituri în fiecare an, verificând dacă verificările şi reacţiile statelor membre în ceea ce priveşte deficienţele sunt suficiente şi are dreptul să recupereze ulterior fonduri dacă auditurile constată că gestionarea şi controlul realizate de statul membru nu sunt suficiente pentru a garanta că fondurile UE au fost cheltuite în mod adecvat.