25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
72 de trenuri de călători vor asigura legătura directă între Gara de Nord şi Aeroport
72 de trenuri de călători vor asigura legătura directă între Gara de Nord şi Aeroport

Compania Natională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că trei operatori de transport feroviar vor asigura serviciul public de transport feroviar de călători între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers de Tren, valabil pentru perioada 13.12.2020 (ora 00.00) - 11.12.2021 (ora 24.00).

Legătura directă între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti va fi asigurată pe relaţia Bucureşti Nord - Mogoşoaia - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (şi retur) de 72 de trenuri (36 de perechi), care aparţin următorilor 3 operatori de transport feroviar de călători:
- SNTFC CFR Călători (operatorul naţional de transport feroviar de călători) - 42 de trenuri, dintre care 20 de trenuri vor circula între orele 00.00 - 10.16 şi 22 trenuri, între orele 14.30 - 24.00;
- Regio Călători (operator privat de transport feroviar de călători) - 20 de trenuri, dintre care 12 trenuri vor circula între orele 21.50 - 05.36 şi 8 trenuri, între orele 09.50 - 14.56;
- Transferoviar Călători (operator privat de transport feroviar de călători) - 10 trenuri, dintre care 2 trenuri vor circula între orele 02.30 - 03.36, 6 trenuri între orele 10.30 - 14.16 şi 2 trenuri în intervalul 20.30 - 21.36.

Aceste intervale orare au ca referinţă orele de plecare/sosire din/în staţia Bucureşti Nord.

Primele trenuri care vor asigura legătura directă între Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti - Gara de Nord Bucureşti (şi retur) vor fi:
- IR 10702, care aparţine operatorului naţional CFR Călători, cu plecare din staţia Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 00.31 şi sosire la Gara de Nord Bucureşti, la ora 00.56;
- IR 16041, care aparţine operatorului privat Regio Călători, cu plecare din Gara de Nord, la ora 00.30 şi sosire la Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 00.50.

Ultimele trenuri care vor asigura legătura directă între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (şi retur) vor fi:
- IR 10741, care aparţine operatorului naţional CFR Călători, cu plecare din staţia Gara de Nord Bucureşti, la ora 23.50 şi sosire la Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 00.10;
- IR 16058, care aparţine operatorului privat Regio Călători, cu plecare din staţia Aeroport Internaţional Henri Coandă (T1), la ora 23.51 şi sosire la Gara de Nord, la ora 00.16.

Durata călătoriei de la Bucureşti Nord la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti va fi de 20 de minute, iar trenurile vor circula la un interval de 40 de minute pe sens (24h/24h).

Pentru asigurarea legăturii directe între Gara Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA a derulat două mari proiecte feroviare, şi anume: Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia - Baloteşti (contract în valoare 50,5 milioane lei, finanţat de la Bugetul de Stat) şi construcţie linie nouă pentru Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (contract în valoare de 412.719.666 lei, finanţat din fonduri europene şi buget de stat).

Citeşte şi Oţel de Galaţi în noua rută feroviară Gara de Nord-Aeroportul Otopeni


Articole înrudite