Numărul posturilor din sistemul de învățământ preuniversitar de stat va ajunge la un total de 290.050 posturi, potrivit unei Hotărâri de Guvern publicate luni, 30 august 2021, în Monitorul Oficial, reieșind o mărire a numărului de posturi cu 3.500. Măsura a fost anunțată anterior de ministrul Educației, în contextul în care clasele trebuie să aibă mai puțini elevi și au fost înființate noi grădinițe, care își vor începe activitatea în această toamnă.
"Toate aceste măsuri necesită un plus de resursă umană, acest plus de resursă umană necesită suplimentarea numărului de posturi, care a fost făcută prin hotărâre de Guvern pentru un cuantum de 3.500 de posturi, care se adaugă la cele 286.550 de posturi existente în acest moment în învățământul preuniversitar", a precizat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.
"Legea 185 prevede reducerea numărului de elevi în clasă pentru învățământul primar la maximum 22 plus 3, adică 25 de elevi în clasă; pentru învățământul gimnazial la maximum 26 plus 3, adică 29 de elevi în clasă și pentru învățământul liceal, cu excepția clasei a IX-a, la 30 plus 3, adică 33 de elevi în clasă. Este nevoie de o creștere a numărului cadrelor didactice. Am spus cu excepția clasei a IX-a pentru că, în plus față de reglementările din Legea 185, există acel ordin de ministru din anul 2021 pe care l-am promovat pentru reducerea numărului de elevi în clasă, de la 28 la 26, respectiv 24 în funcție de filieră", a menționat Cîmpeanu.